Un angajat al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) ar fi fost arestat la Miami sub presupuse acuzaţii de întreţinere de relaţii sexuale cu un minor în timpul unei călătorii de la Zurich de anul trecut, conform Associated Press.
”FIFA este înştiinţată de investigaţiile juridice de la Miami. Presupusele acuzaţii sunt serioase şi de natură personală fără vreo legătură cu activitatea sa la FIFA”, a anunţat miercuri organismul mondial într-o declaraţie.
”Persoana a fost suspendată cu efect imediat şi până la noi notificări din toate responsabilităţile sale. FIFA nu comentează nimic în această fază”, conform declaraţiei.
Cotidianul The Miami Herald a relatat faptul că Jack Coles a fost reţinut vineri de agenţi federali de la Homeland Security Investigations într-un hotel din apropierea birourilor FIFA din cartierul Coral Gables.
Jack Coles este lider de proiect în FIFA Sound, departament care organizează muzica pentru evenimentele şi transmisiunile de fotbal.
Coles, care este britanic şi are 39 de ani, este acuzat că ar fi întâlnit un tânăr de 14 ani printr-o aplicaţie de întâlniri de bărbaţi din octombrie anul trecut şi se presupune că a încercat să îl întâlnească din nou săptămâna trecută. Tânărul i-a declarat oficialului FIFA că are 16 ani, iar ulterior a fost în contact cu investigatorii federali.
FIFA a deschis o baza la Coral Gables în 2023 înaintea celor două turnee organizate pe teritoriul american, Cupa Mondială a Cluburilor 2025 şi Cupa Mondială din 2026. A mutat de asemenea departamentul juridic de la sediul din Zurich.
Prima ediţie a Cupei Mondiale a Cluburilor, cu 32 de echipe, care se va desfăşura în 11 oraşe din SUA, începe la 14 iunie la Miami, unde echipa Inter Miami, la care este legitimat Lionel Messi, o va întâlni pe Al Ahly din Egipt pe stadionul echipei Miami Dolphins (NFL).
SUA găzduieşte o mare parte din cele 104 meciuri de la Cupa Mondială din 2026 pe care o va găzdui în comun cu Mexic şi Canada în perioada 11 iunie – 19 iulie anul viitor. Stadionul din Miami va găzdui şapte meciuri.
AGERPRES