Luke Shaw a revenit la antrenamentele echipei Manchester United

Data:

Luke Shaw a revenit la antrenamentele echipei engleze de fotbal Manchester United, înainte ca ”diavolii roşii” să facă deplasarea la Bucureşti pentru meciul cu campioana României, FCSB, din Europa League, potrivit site-ului oficia al clubului din Premier League.

Aşa cum se obişnuieşte înaintea unor confruntări europene, Manchester United a efectuat o parte din antrenament, timp de 15 minute, cu participarea presei, la baza de pregătire a clubului, iar jucătorul de 29 de ani a fost printre cei prezenţi pe teren.

Este pentru prima dată când Shaw a revenit în iarbă de la începutul lunii decembrie, când a suferit o accidentare înaintea meciului cu Arsenal, de pe Emirates Stadium.

Fundaşul englez abia revenise după o lungă perioadă de absenţă, evidenţiindu-se ca rezervă în primele trei meciuri ale lui Ruben Amorim la comanda tehnică a echipei, în meciurile cu Ipswich Town, Bodo/Glimt şi Everton.

Shaw, care poate îndeplini rolul de fundaş stânga şi care poate juca de asemenea unul dintre cele trei posturi de fundaş central, speră să lase în urmă cu hotărâre o accidentare de 12 luni şi să devină o opţiune frecventă pentru managerul Ruben Amorim.

Săptămâna trecută, tehnicianul portughez a sugerat că va gestiona situaţia cu grijă.

”El va fi pregătit să se antreneze cu echipa”, a spus Amorim.

”Apoi vom începe cu mai multe minute, nu avem timp suficient pentru pregătire. Ulterior, vom face câteva exerciţii într-un interval de 10 minute iar apoi el va trebui să facă activitate suplimentară pentru a-şi îmbunătăţi forma fizică. Nu ştiu când va juca, are nevoie de două săptămâni de pregătire înainte ca să mă gândesc dacă îl voi introduce câteva minute pe teren”, a mai spus antrenorul portughez.

Ar putea să fie prea devreme pentru Luke Shaw să fie inclus lotul care va face deplasarea miercuri seara în România, chiar dacă Victor Lindelof concurează să fie în lotul pentru acest meci, după ce a revenit pe bancă la meciul cu Fulham, de duminică, după o lună de absenţă.

Victor Lindelof şi Manuel Ugarte au fost de asemenea văzuţi la antrenamentul deschis presei.

Manchester United va juca joi la Bucureşti cu FCSB, pe Arena Naţională (22:00), în etapa a opta şi ultima a fazei principale a competiţiei de fotbal Europa League.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...