Tottenham, cu Radu Drăguşin integralist, s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii engleze

Data:

Echipa Tottenham Hottspur, cu fundaşul român Radu Drăguşin pe teren până la final, a învins în faţa propriilor suporteri, cu scorul de 4-3, formaţia Manchester United, într-o partidă disputată joi seara în Cupa Ligii engleze de fotbal, obţinând calificarea în semifinalele acestei competiţii.

Gazdele au condus cu 3-0, prin dubla lui Dominic Solanke (15, 54) şi golul lui Dejan Kulusevski (46), însă United a revenit şi a marcat de două ori, prin Joshua Zirkzee (63) şi Amad Diallo (70).

Atacantul Heung-min Son a înscris al patrulea gol al lui Tottenham, direct din corner, în minutul 88, dar londonezii au tremurat până la final, după ce oaspeţii au reuşit să mai puncteze la rândul lor încă o dată, în timpul adiţional, prin Johnny Evans (90+4).

În penultimul act al competiţiei, Tottenham va avea ca adversară formaţia FC Liverpool, deţinătoarea trofeului şi actualul lider din Premier League.

În cealaltă semifinală se vor înfrunta echipele Arsenal Londra şi Newcastle United.

Rezultate – sferturi de finală:
Miercuri
(+) Arsenal Londra – Crystal Palace 3-2
(+) Newcastle – Brentford 3-1
Southampton – (+) FC Liverpool 1-2

Joi
(+) Tottenham Hotspur – Manchester United 4-3

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în faza următoare.

Semifinalele Arsenal Londra – Newcastle United şi Tottenham Hotspur – FC Liverpool se vor disputa tur-retur, pe 6 ianuarie şi 3 februarie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Un card Panini cu Lionel Messi, vândut la licitaţie pentru suma de 1,5 milioane de dolari

Un card Panini din sezonul 2004-2005, care-l ilustrează pe tânărul fotbalist Lionel Messi, care a fost evaluat cu...

Borussia Dortmund şi Bayern, pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte media de spectatori la meciurile de campionat

Două cluburi din Bundesliga germană de fotbal, Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, sunt pe primele locuri în Europa...

Arte marţiale mixte: Conor McGregor şi-a retras candidatura la preşedinţia Irlandei

Luptătorul de arte marţiale mixte Conor McGregor a anunţat că se retrage din cursa pentru preşedinţia Irlandei, informează...

Vingegaard, ‘foarte dezamăgit’ că i-a fost răpit ‘momentul de eternitate’ în Turul Spaniei

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat duminică seara că a fost "foarte dezamăgit" că i-a fost "răpit un...