Bayern Munchen, aproape de prelungirea contractului cu portarul Manuel Neuer

Data:

Bayern Munchen este aproape de prelungirea contractului cu portar veteran Manuel Neuer şi se află în discuţii avansate cu alţi jucători, a declarat, joi, Max Eberl, membru responsabil pentru sport în consiliul de administraţie al clubului german de fotbal, conform DPA.

Neuer, 38 de ani, se află la Bayern Munchen din 2011 şi în prezent este indisponibil din cauza unei accidentări. Actuala sa înţelegere cu clubul german expiră la finalul acestui sezon.

”Discuţiile cu Manu se desfăşoară bine, acum este vorba doar despre clarificarea detaliilor finale”, le-a declarat Eberl reporterilor înaintea ultimului meci din acest an, de vineri, pe care Bayern îl joacă împotriva echipei RB Leipzig.

Neuer a declarat weekendul trecut: ”Cred că ambele părţi ar fi fericite dacă am continua. Dar nu este o grabă acum. Trebuie să mă fac bine mai întâi”.

Eberl a adăugat că nu poate spune la acest moment dacă Neuer va fi primul care îşi va prelungi contractul. Contractele lui Joshua Kimmich, Alphonso Davies, Leroy Sane şi Thomas Muller expiră de asemenea în iunie, iar Bayern vrea ca Musiala să continue şi după 2026.

”Discuţiile au fost foarte clare până acum. Poziţia noastră este clară. Sper ca jucătorii se vor gândi în zilele lor libere”, a mai spus Eberl.

”Nu putem promite nimic, dar putem arăta jucătorilor că suntem alături de ei şi unde vrem să mergem. Desigur, este vorba despre încredere. Încercăm să oferim asta jucătorilor în fiecare zi”, a adăugat Eberl.

”Nu putem promite trofee, dar putem crea cele mai bune condiţii”, a mai spus oficialul clubului.

Eberl a spus că prelungirea contractelor rămâne, de asemenea, prioritatea în ianuarie decât transferurile de iarnă.

”Prioritate sunt transferurile interne, de exemplu prelungirea contractelor. Când fiecare este disponibil din nou, vom avea şi mai multe opţiuni. Suntem cu adevărat fericiţi cu lotul pe care îl avem”, conform lui Eberl.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ionuţ Radu – Sunt sută la sută convins că ne vom califica la Mondiale

Portarul echipei naţionale de fotbal a României, Ionuţ Radu, a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube...

Preşedintele Joan Laporta asigură că obiectivul Barcelonei este ca Yamal să ‘fie la dispoziţia clubului’

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a confirmat, miercuri, că obiectivul grupării catalane este ca Lamine Yamal să...

Real Madrid negociază împrumutul brazilianului Endrick la Olympique Lyon

Real Madrid şi Olympique Lyon sunt aproape de a finaliza împrumutul tânărului atacant brazilian Endrick la echipa de...

Mirel Rădoi – Filmul ‘Ştiinţa Campioană’ trebuie să continue, chiar dacă personajul secundar a ‘murit’

Fostul internaţional Mirel Rădoi, care a demisionat, luni, din funcţia de antrenor principal al formaţiei Universitatea Craiova, susţine,...