FIFA regretă incidentul cu Ucraina din cauza unei hărţi controversate

Data:

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a regretat postarea unei hărţi în care Crimeea apare ca teritoriu al Rusiei, vineri, în timpul transmisiei live a tragerii la sorţi a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026, scrie DPA.

Ucraina a reacţionat virulent prin ministrul său de externe care a solicitat scuze publice. Crimeea a fost ilegal anexată de Rusia în 2014 şi comunitatea internaţională nu a recunoscut această acţiune.

În locul unor scuze publice, FIFA a transmis o scrisoare Federaţiei Ucrainene de Fotbal, pe care a postat-o şi pe site-ul său.

În scrisoare, FIFA a acuzat de eroare un ”furnizor extern de servicii” şi a precizat că forul de conducere a luat ”măsuri imediate” pentru a se rectifica situaţia odată ce problema a fost depistată. Harta va fi modificată pentru a se evita repetarea greşelii în viitor.

Elhan Mamadov, un oficial al FIFA în relaţia cu federaţiile membre, a scris în scrisoare că FIFA ”regretă sincer orice îngrijorare pe care această greşeală ar fi cauzat-o”, dar nu îşi cere scuze în mod expres.

Rusia este angajată într-un război împotriva vecinilor din Ucraina de aproape trei ani. Ucraina şi-a anunţat în mod repetat intenţia de a elibera Crimeea de sub ocupaţia rusă.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Răzvan Burleanu (FRF): Ienei rămâne o legendă, amintirea sa va continua să existe în inimile iubitorilor de fotbal

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că Emeric Ienei, decedat, miercuri, la vârsta de 88...

Gheorghe Hagi, despre Emeric Ienei – Astăzi am pierdut un om de o extraordinară valoare, un mentor şi un antrenor de excepţie

Fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi a afirmat, într-un mesaj postat pe un site de socializare după decesul antrenorului...

Fostul antrenor Emeric Ienei a decedat la vârsta de 88 de ani

Fostul antrenor Emeric Ienei, cel de numele căruia se leagă succesul echipei de fotbal Steaua Bucureşti în Cupa...

Mbappe şi Kane, liderii clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor, nu au marcat în etapa a patra

Francezul Kylian Mbappe (Real Madrid) şi englezul Harry Kane, liderii clasamentului golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor la...