Bayern Munchen nu va transfera alt portar după accidentarea lui Neuer

Data:

Clubul german de fotbal Bayern Munchen nu va semna un contract cu un nou portarîn ianuarie, în perioada de transferuri, pe fondul accidentării la coaste a titularului Manuel Neuer, a anunţat Max Eberl, membru în consiliul de conducere al clubului, conform DPA.

Neuer, 38 de ani, a suferit o accidentare săptămâna trecută. El ar putea reveni când va reîncepe Bundesliga, la data de 10 ianuarie, dar nu este încă sigur dacă va fi apt de joc până atunci.

Mult timp rezerva lui Neuer, Sven Ulreich nu poate juca din motive personale, ceea ce înseamnă că cel de-al treilea portar, israelianul Daniel Peretz, este înlocuitorul lui Neuer.

Adolescenţii Max Schmitt şi Leon Klanac au fost rezerve în meciul de marţi, în victoria consemnată cu 5-1 în Champions League împotriva lui Şahtior Doneţk, în care Peretz a fost în poartă pentru a treia oară.

”Avem un înlocuitor extraordinar în persoana lui Peretz. Şi Manuel va reveni”, a spus Eberl la meciul de la Gelsenkirchen, excluzând posibilitatea de a aduce încă un portar.

”Accidentarea este desigur un pic stupidă pentru un portar, dar Manuel este încă unul dintre cei mai buni portari din lume. Nu avem nevoie de un alt portar”, a mai spus Max Eberl.

Totodată, Eberl nu a vrut să confirme o relatare din cotidianul Bild că va exista o nouă întâlnire înainte de Crăciun cu mijlocaşul Jamal Musiala pentru reînnoirea contractului dincolo de 2026, când expiră actuala înţelegere.

”Discutăm deja mult. Nu pot spune acum dacă va exista o întâlnire finală înainte de Crăciun”, a mai spus Max Eberl.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Argentina şi Brazilia au încheiat preliminariile CM 2026 cu înfrângeri; Bolivia va juca baraj

Argentina şi Brazilia au încheiat preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026 cu înfrângeri, marţi, în...

Lucescu, despre o eventuală demisie: Nu e momentul să fac o analiză, ar trebui să spun lucruri care nu îmi convin

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seara, în conferinţa de presă de...

Nicolae Stanciu – Cred că am pierdut orice şansă la o calificare directă la Mondial

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, la finalul meciului cu Cipru, scor 2-2,...

Mircea Lucescu – Simţim furia că nu am reuşit să câştigăm acest meci în care am condus cu 2-0

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seara, după egalul, scor 2-2, cu...