Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Data:

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după ce aceasta a părăsit terenul la meciul cu România, de vineri, din Liga Naţiunilor la fotbal, din cauza unor presupuse jigniri venite din partea suporterilor români, este mai puţin important decât să îşi susţină jucătorii, transmite DPA.

”Este mesajul nostru că astfel de lucruri nu îşi au loc pe stadion. Este vorba despre o cooperare în termeni de respect, e mai important decât rezultatul”, a declarat Foda, luni, pentru revista Kicker.

Foda a spus că jucătorii săi au vrut să termine pe teren meciul de la Bucureşti, iar jucătorii români au încercat să calmeze spectatorii, dar situaţia nu s-a schimbat, iar de al staţia de amplificare a stadionului nu s-au făcut anunţuri oficiale.

”Ca german, sunt antrenor în Kosovo şi accept cultura. Îi înţeleg şi îmi înţeleg jucătorii, astfel că susţin sută la sută această decizie”, a subliniat Foda.

”Cel mai important lucru este să ne tratăm unii pe alţii cu respect. Iar respectul nu am mai existat acolo după aceea, din ce mi s-a spus despre ce s-a scandat”, a adăugat tehnicianul german.

Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5.

Meciul, care a fost la câteva zeci de secunde de a se încheia natural, după timpul suplimentar acordat de arbitru, s-a încheiat grotesc, cu echipa Kosovo părăsind terenul fără un motiv plauzibil, în ciuda încercărilor arbitrului de a-i determina pe jucătorii oaspeţi să rămână pe gazon.

După o întrerupere de circa 70 de minute, arbitrul danez Morten Krogh a revenit pe teren şi a fluierat sfârşitul meciului doar în prezenţa jucătorilor români, un verdict urmând să fie dat de Comisia de Disciplină a UEFA.

Incidentele au izbucnit în min. 90+5, când căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, jucător la Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă. Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul Krogh a dat trei cartonaşe galbene, primite de Rrahmani, Alibec şi Dellova.

România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.

În condiţiile în care România a câştigat meciul tur, de la Prishtina, cu 3-0, Kosovo avea nevoie de cel puţin o victorie la acest scor la Bucureşti pentru a păstra şanse de a câştiga grupa şi a promova în Liga B.

Jucătorii kosovari şi-au motivat acţiunea prin faptul că unii spectatori ar fi scandat ”Serbia, Serbia”. Kosovo şi-a declarat independenţa, dar nu este recunoscută de Serbia şi nici de România.

Ancheta UEFA în acest caz ar putea duce la declararea unei victorii cu 3-0 pentru România la ”masa verde”, deoarece meciul a fost abandonat la scorul de 0-0, notează DPA.

Kosovo a părăsit terenul din aceleaşi motive şi la meciul dintre cele două echipe din septembrie 2023, în preliminariile EURO 2024, dar jucătorii kosovari au revenit atunci pe gazon după circa o oră şi meciul s-a putut încheia (2-0 pentru România).

O decizie a UEFA este aşteptată în cursul acestei săptămâni, având în vedere că tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul de promovare în Liga B, pentru echipa de pe locul secund în grupă, va avea loc vineri. România conduce în Grupa C2, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte. Luni sunt programate ultimele partide din grupă, România – Cipru (21:45) şi Kosovo – Lituania (21:45).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...