Tenis: Forlan a debutat cu o înfrângere, la dublu, în Openul Uruguayului

Data:

Fostul atacant uruguayan Diego Forlan a debutat cu o înfrângere în turneul de tenis Openul Uruguayului, după ce alături de argentinianul Federico Coria s-au înclinat miercuri cu 6-1, 6-2 în faţa bolivienilor Boris Arias şi Federico Zeballos, scrie EFE.

Forlan, care a înscris 36 de goluri pentru naţionala de fotbal a Uruguayului şi a jucat la echipe precum Manchester United, Villarreal şi Atletico Madrid, a primit o invitaţie alături de argentinianul Federico Coria la dublu, în primul său turneu profesionist de tenis, la vârsta de 45 de ani.

Fostul jucător a cedat sub presiune, în faţa dinamicii perechii boliviene reuşind alături de Coria doar 27 de puncte în meciul de 47 de minute în faţa unor tribune pline la Carrasco Lawn Tenis din Montevideo. Openul Uruguayului, a cărui primă ediţie a avut loc în 1998, are premii de 133.000 de dolari.

”Mi-a plăcut destul de mult. Ştiam că este foarte mare posibilitatea ca acesta să fie un joc dificil pentru noi. Am fost fericit. Nu este deloc uşor. Am jucat partide demonstrative în 2017 şi 2018, dar nu am avut experienţa de azi”, a declarat un Forlan însufleţit la o conferinţă de presă.

Forlan, semifinalist cu Uruguayul la CM 2010, ţi-a îndreptat atenţia către tenis de când şi-a agăţat ghetele în cui în 2018.

Fostul atacant Forlan a concurat în mai mult de trei turnee de categoria +40 ani la Montevideo, remarcându-se şi în MT1000 din Lima al ITF World Tennis Masters Tour. În 2024, el a jucat 11 partide, toate pe zgură, înregistrând opt victorii şi trei înfrângeri.

La rândul său, Coria, în vârstă de 32 de ani, este numărul 101 în clasamentul mondial.

Challengerul de la Montevideo este turneul cel mai important din ţară şi este programat în perioada 10-17 noiembrie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...