ATP şi WTA critică decizia organizatorilor de la Wimbledon de a interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus

Data:

Conducerile circuitelor profesioniste de tenis ATP şi WTA au criticat decizia organizatorilor de la Wimbledon de la interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus la turneul de Mare Şlem pe iarbă din această vară, ca urmare a invaziei armate ruse în Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Cele două organizaţii consideră că această hotărâre a responsabililor All England Lawn Tennis Club (AELTC) ar putea crea „un precedent dăunător pentru tenis”, fiind pentru prima oară când jucătorii sunt interzişi pe bază de naţionalitate, lucru care nu s-a mai întâmplat din perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, când jucătorii din Germania şi Japonia au fost excluşi.

„Decizia unilaterală a celor de la Wimbledon şi a Federaţiei engleze de tenis (LTA) de a exclude jucătorii din Rusia şi Belarus de la turneele britanice din acest an este nedreaptă şi are potenţialul de a crea un precedent dăunător pentru tenis. Discriminarea bazată pe naţionalitate constituie, de asemenea, o încălcare a acordului nostru cu cei de la Wimbledon, care prevede că acceptarea jucătorilor se bazează exclusiv pe clasamentele ATP”, precizează responsabilii circuitului masculin de tenis într-un comunicat.

Conducerea circuitului feminin s-a declarat la rândul ei „dezamăgită” de decizia oficialilor de la Wimbledon, subliniind că „un principiu fundamental al WTA este că sportivii individuali pot participa la evenimentele de tenis profesionist pe baza meritelor şi fără nicio formă de discriminare”.

„Acest principiu este prevăzut în mod expres în regulamentul nostru şi a fost acceptat atât de AELTC, cât şi de LTA. Interdicţiile împotriva discriminării sunt exprimate clar în propriile reguli şi în regulamentele turneelor de Mare Şlem. Aşa cum WTA a declarat în mod constant, sportivii individuali nu ar trebui să fie penalizaţi sau împiedicaţi să concureze din cauza locului de unde provin sau a deciziilor luate de guvernele ţărilor lor. Discriminarea şi decizia de a concentra o astfel de discriminare împotriva sportivilor care concurează pe cont propriu, ca indivizi, nu este nici corectă şi nici justificată”, adaugă WTA.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...