Jaqueline Cristian, înaintea turneului final al BJKC – Noi funcţionăm destul de bine sub presiune

Data:

Jucătoarea Jaqueline Cristian a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării României la turneul final al Billie Jean King Cup (BJKC) de la Malaga, că ea şi colegele sale din echipa naţională funcţionează destul de bine sub presiune şi speră ca la meciuri să fie susţinute de un număr mare de suporteri români.

„Sigur că puţin suspans nu strică niciodată, dar sper să facem ce putem noi mai bine, sper să fim o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Noi, ca românce, funcţionăm destul de bine sub presiune, suntem un pic mai motivate, ca să spun aşa. Vom vedea ce va fi. Sperăm să fie cât mai mulţi suporteri români acolo, mie îmi place să am tribuna plină, mai ales cu români. Avem nevoie de ei şi sper să ne încărcăm cu cât mai multă energie din susţinerea lor”, a spus Jaqueline Cristian.

Ana Bogdan a declarat că nimeni din echipă nu se concentrează pe faptul că din lotul Japoniei va lipsi Naomi Osaka.

„Poate că un pic contează că lipseşte Osaka de la ei, dar noi trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru, pe energia noastră. Pentru că indiferent de ce adversar ai în faţă, aceste lucruri sunt cele mai importante la ora jocului. Contează mult cu ce mentalitate intri pe teren, indiferent de numele adversarului. Nu spun nici că e mai uşor, nici că e mai greu. Ţine foarte mult de noi, de atitudinea noastră, de lucrurile pe care le poţi controla. Ce se întâmplă de partea cealaltă a fileului sunt lucruri pe care nu ai cum să le controlezi”, a afirmat ea.

La rândul ei, Gabriela Ruse a menţionat că este o mare bucurie să joace la turneul final al Billie Jean King Cup.

„Când joci pentru România presiunea este mai mare, pentru că îţi doreşti foarte mult să câştigi fiecare minge, fiecare punct. Însă uşor-uşor, stând lângă Monica Niculescu, am început să mă obişnuiesc cu această presiune. Avem deja toate o anumită experienţă. Faptul că suntem la turneul final este o mare bucurie. Nu ştiu dacă este un avantaj sau dezavantaj că nu joacă Osaka, pentru că la Billie Jean King Cup se fac cele mai mari surprize. Cel mai important este să ne iasă bine”, a explicat Ruse.

Monica Niculescu a declarat că nu se aştepta să mai joace pentru echipa de Billie Jean King Cup a României.

„Pentru mine e o onoare să fiu în continuare aici şi să ajut echipa naţională. Înseamnă că am o anumită vârstă. Dar mie îmi place mult să joc la Billie Jean King Cup, să fiu cu echipa, să joc în acele meciuri minunate, să simt energia publicului. Sincer, nu mă aşteptam să mai fiu în echipă şi să joc, dar mă bucur mult. Sper să ajut echipa, dacă se va ajunge la dublu, eu voi încerca să aduc punct României”, a precizat Niculescu.

Echipa României participă în perioada 13-20 noiembrie, la Malaga, la turneul final al Billie Jean King Cup 2024. În primul tur, România va înfrunta Japonia, pe 14 noiembrie, iar câştigătoarea va juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut.

Căpitanul Horia Tecău le-a convocat pentru acest turneu final pe Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu.

Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, pe 14 aprilie, la Fernandina Beach (Florida).

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Sinner, Medvedev, Fritz şi De Minaur, în Grupa ‘Ilie Năstase’ a Turneului Campionilor

Italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial, rusul Daniil Medvedev, americanul Taylor Fritz şi australianul Alex De Minaur au...

Mbappe nu a fost convocat la naţionala Franţei pentru meciurile din Liga Naţiunilor cu Israel şi Italia

Căpitanul naţionalei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappe, deja absent luna trecută, nu a fost convocat la prima...

Argentinianul Hernan Crespo, demis din funcţia de antrenor al echipei Al Ain

Argentinianul Hernan Crespo a fost demis din funcţia de antrenor al echipei Al Ain, a anunţat, miercuri, clubul...

Algerianca Imane Khelif a depus plângere după pretinse dezvăluiri dintr-un raport medical

Pugilista algeriană Imane Khelif, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris şi victima unor controverse legate...