Mbappe nu a fost convocat la naţionala Franţei pentru meciurile din Liga Naţiunilor cu Israel şi Italia

Data:

Căpitanul naţionalei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappe, deja absent luna trecută, nu a fost convocat la prima reprezentativă pentru meciurile din Liga Naţiunilor împotriva Israelului (14 noiembrie, Paris) şi Italiei (17 noiembrie, Milano), a anunţat joi selecţionerul Didier Deschamps, scrie AFP.

Mijlocaşii Adrien Rabiot şi N’Golo Kante, precum şi fundaşul Dayot Upamecano, revin în lot, în timp ce tânărul portar al echipei Lillei, Lucas Chevalier (23 de ani), a fost convocat pentru prima dată.

Este a doua oară consecutiv când Mbappe nu este chemat la naţionala Les Bleus. Luna trecută, atacantul a fost lăsat la dispoziţia clubului său Real Madrid pentru a-şi trata o accidentare la coapsa stângă.

Mbappe este afectat şi de faptul că presa suedeză a anunţat că ar fi suspect pentru o infracţiune de viol. Poliţia şi instanţele suedeze nu au precizat dacă Mbappe a fost într-adevăr subiectul unei plângeri de viol.

Mai mult, Real Madrid a capotat marţi în faţa lui AC Milan (1-3), în Liga Campionilor, după înfrângerea fără drept de apel în faţa Barcelonei (0-4) în „El Clasico”, iar Mbappe, care nu a înscris decât un gol în ultimele şase meciuri, a fost ţinta criticilor presei spaniole. La finalul partidei, presa spaniolă a descris „o criză totală” la Madrid, arătându-l cu degetul pe Kylian Mbappe, care nu a mai marcat în Liga Campionilor de la prima etapă, în faţa lui VfB Stuttgart (3-1, 17 septembrie).

Lotul Franţei pentru meciurile din această lună este:
Portari: Lucas Chevalier (Lille), Mike Maignan (AC Milan), Brice Samba (Lens)
Fundaşi: Jonathan Clauss (Nice), Lucas Digne (Aston Villa), Wesley Fofana (Chelsea), Theo Hernandez (AC Milan), Ibrahima Konate (Liverpool), Jules Kounde (FC Barcelona), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern Munchen)
Mijlocaşi: Eduardo Camavinga (Real Madrid), Matteo Guendouzi (Lazio Roma), N’Golo Kante (Al-Ittihad), Adrien Rabiot (Olympique Marseille), Manu Kone (Borussia Moenchengladbach), Warren Zaire-Emery (Paris SG)
Atacanţi:
Bradley Barcola (Paris SG), Ousmane Dembele (Paris SG), Randal Kolo Muani (Paris SG), Christopher Nkunku (Chelsea), Michael Olise (Bayern Munchen), Marcus Thuram (Inter Milano).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...