Serie A vrea mai multă putere de decizie şi independenţă faţă de Federaţia italiană de fotbal

Data:

Lega Serie A, organismul care gestionează prima ligă italiană, a cerut mai multă putere de decizie şi o mare mai independenţă din partea Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), care urmează să voteze noul său statut pe 4 noiembrie, în cadrul unei Adunări Generale extraordinare, informează EFE.

Serie A şi FIGC sunt angrenate de ceva timp într-o luptă tăcută, principalul punct al conflictului reprezentându-l reforma actualului statut.

Federaţia, cu preşedintele Gabriele Gravina la cârmă, îşi menţine poziţia fermă că propunerea sa de autonomie este mai mult decât „coerentă”, în timp ce Serie A, cu Lorenzo Casini drept cel mai înalt reprezentant, cere mai multă independenţă şi mai multă reprezentare în Consiliul Federal.

Modificarea actualului statut se datorează aşa-numitului „amendamentul Mule”, o regulă care prevede o mai mare reprezentare a cluburilor profesioniste în organele de conducere.

În acest sens, schimbările pe care le prezintă Gravina sunt: trecerea de la 3 la 4 consilieri federali pentru Seria A, a căror reprezentare ar creşte de la 12 la 18%; Seria B ar trece de la 5% la 6%, iar Lega Pro ar scădea de la 17% la 12%. În acest fel, sectorul profesionist ar avea o reprezentare de 36%, în creştere cu două procente faţă de situaţia actuală.

Propunerea nu convinge însă Serie A: „Creşterea prevăzută în propunerea FIGC rămâne mică”, a declarat luni Casini, la finalul şedinţei săptămânale a Consiliului Federal.

Gravina, la rândul său, a rămas ferm şi intenţionează să menţină această propunere, pe care urmează să o prezinte miercuri în vederea adunării extraordinare.

Printre cererile Seriei A, în materie de autonomie şi independenţă, se numără şi cele de autoreglare a calendarului, care deocamdată se află sub controlul FIGC, precum şi posibilitatea de a interveni în reglementările care vizează jucătorii extracomunitari şi numărul de înscrieri de jucătorii pe echipă.

Serie A are la dispoziţie, după ce FIGC îşi prezintă propunerea oficială, 48 de ore pentru a face acelaşi lucru cu propunerile de amendamente.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...