Arsene Wenger va conduce grupul de lucru al FIFA pentru bunăstarea jucătorilor

Data:

Directorul de Dezvoltare al FIFA, Arsene Wenger, va prezida grupul de lucru destinat bunăstării jucătorilor creat de acest organism pentru a analiza măsurile de protejare a fotbaliştilor, în dialog cu alţi actori din lumea fotbalului la nivel internaţional, informează EFE.

FIFA, prin intermediul unui comunicat, a anunţat numirea lui Wenger în fruntea comisiei care va studia acţiunile „adecvate şi efective” pentru a favoriza bunăstarea fotbaliştilor, ţinând cont de chestiunile operative, medicale, regulamentare şi juridice existente.

Grupul de lucru, care se va reuni „în următoarele săptămâni”, va include membri ai federaţiilor naţionale, confederaţiilor, Asociaţiei Cluburilor Europene, World Leagues Association şi ai Sindicatului jucătorilor profesionişti (FIFPRO).

Potrivit FIFA, deciziile care se vor adopta vor ţine cont de ultimele studii ştiinţifice despre bunăstarea fizică şi psihologică a jucătorilor.

Lansarea grupului de lucru care va fi condus de fostul antrenor al lui Arsenal, în vârstă de 75 de ani, vine după ce ligile de fotbal europene şi FIFPRO au denunţat FIFA în faţa Comisiei Europene pentru abuz de poziţie dominantă în fotbalul comunitar la stabilirea calendarelor din diferite competiţii, inclusiv Cupa Mondială a Cluburilor de anul viitor, care va reuni la start 32 de echipe.

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a declarat că bunăstarea jucătorilor ”rămâne o prioritate” pentru FIFA, în aceeaşi săptămână în care sindicatele fotbaliştilor au depus o plângere la Comisia Europeană la adresa organizaţiei mondiale.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...