Emiliano Martinez, câştigătorul Trofeului Iaşin pentru al doilea an consecutiv

Data:

Emiliano „Dibu” Martinez, goalkeeper-ul campioanei mondiale Argentina şi al echipei engleze Aston Villa, a fost desemnat cel mai bun portar din fotbalul mondial pentru al doilea an consecutiv, luni seara, cu ocazia Galei premiilor Balonul de Aur.

Martinez (32 de ani) i-a devansat pe Unai Simon, campion european cu naţionala Spaniei în acest an, şi pe ucraineanul Andrei Lunin, câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, clasaţi pe locurile 2, respectiv 3 în ancheta organizată de France Football.

„Este o onoare să fiu din nou aici”, a spus Martinez în momentul primirii trofeului, dezvăluind că în copilărie a visat să fie portarul naţionalei ţării sale, iar acum nu-i vine să creadă că visul s-a îndeplinit.

Câştigător al competiţiei Copa America în luna iulie cu echipa Argentinei, Emiliano „Dibu” Martinez a fost recompensat în 2023 cu trofeul FIFA The Best, după ce a fost desemnat cel mai bun portar de la Cupa Mondială 2022 din Qatar, unde a avut un rol important în triumful naţionalei „albiceleste”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...