Carlo Ancelotti şi Emma Hayes, cei mai buni antrenori ai sezonului

Data:

Italianul Carlo Ancelotti şi britanica Emma Hayes au fost desemnaţi câştigătorii trofeului Johan Cruyff, rezervat celor mai buni antrenori ai sezonului 2023-2024 din fotbalul mondial, la masculin şi feminin, în cadrul Galei premiilor Balonul de Aur, desfăşurată luni seara la Teatrul Chatelet din Paris.

Ancelotti (65 de ani) a condus echipa spaniolă Real Madrid la câştigarea Ligii Campionilor şi a titlului de campioană a Spaniei, în timp ce Hayes a câştigat al şaptelea său titlu în Women’s Super League cu Chelsea Londra, înainte de a preluat conducerea selecţionatei SUA, cu care a cucerit aurul olimpic la Paris.

Tehnicianul italian nu a fost prezent însă la gala din capitala Franţei din cauza boicotului anunţat cu puţin timp înainte de oficialii clubului Real Madrid, nemulţumiţi de faptul că atacantul brazilian Vinicius Junior a ratat trofeul Balonul de Aur.

La eveniment nu a fost prezentă nici Emma Hayes, care a transmis însă un mesaj video difuzat în timpul ceremoniei. „Sunt foarte mândră. Faptul că am putut antrena aceste persoane şi aceste echipe incredibile face ca această zi să fie foarte specială pentru mine”, a spus americanca în mesajul său.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jessica Pegula a câştigat turneul WTA de la Charleston

Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul 4 mondial, a câştigat turneul WTA 500 de la Charleston (Statele...

Denis Drăguş a marcat pentru Trabzonspor, în campionatul Turciei

Atacantul român Denis Drăguş a marcat golul echipei Trabzonspor, învinsă de Fenerbahce cu scorul de 4-1, duminică, la...

Messi a marcat al treilea său gol consecutiv în Major League Soccer

Starul argentinian Lionel Messi a marcat al treilea său gol consecutiv în Major League Soccer (MLS), liga profesionistă...

Mbappe vrea să ‘marcheze epoca’ sa la Real Madrid

Atacantul Kylian Mbappe vrea să "marcheze epoca" la Real Madrid şi să câştige Liga Campionilor la fotbal, pe...