Simona Halep, învinsă în primul tur la Hong Kong (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, beneficiara unui wild card, a fost învinsă de chinezoaica Yue Yuan, cu 6-3, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Hong Kong.

Yuan (26 ani, 45 WTA), a şasea favorită, s-a impus după o oră şi 23 de minute.

În primul set, diferenţa a fost făcută de un break reuşit de chinezoaică la scorul de 2-1. Halep (33 ani, 883 WTA) a început foarte bine actul secund şi a condus cu 3-0, dar apoi ceva s-a rupt în jocul său şi a pierdut şase ghemuri la rând, setul şi meciul.

Acesta a fost primul duel dintre fostul lider mondial şi Yuan.

Pentru Halep a fost doar a doua sa prezenţă pe un tabloul principal WTA în acest an, după ce a pierdut în primul tur şi la Miami, în martie.

Simona Halep a revenit la Hong Kong la aproape o lună după ce participa la un turneu WTA 125, la care se oprea în optimile de finală.

Pe tabloul principal la Hong Kong se află şi Ana Bogdan, care va juca în primul tur contra australiencei Kimberly Birrell.

Halep va primi pentru participare un cec de 2.890 dolari şi un punct WTA.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur la Hong Kong:
Priscilla Hon (Australia) – Eudice Chong (Hong Kong) 6-3, 6-4
Han Shi (China) – Margarita Gasparian (Rusia) 6-4, 6-2
Bernarda Pera (SUA/N.9) – Sara Saito (Japonia) 6-4, 6-4
Yue Yuan (China/N.6) – Simona Halep (România) 6-3, 6-3
Xiyu Wang (China) – Hina Inoue (SUA) 6-3, 7-6 (7/2)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...