Clasamentul ATP – Nicio schimbare în top 10

Data:

Nicio schimbare nu s-a produs, faţă de săptămâna trecută, în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), publicat luni.

Italianul Jannik Sinner ocupă detaşat primul loc, cu un avans de peste 4.000 de puncte faţă de următorul clasat, spaniolul Carlos Alcaraz, fiind sigur că va încheia sezonul pe prima poziţie. Podiumul este completat de germanul Alexander Zverev, aflat la 215 puncte de iberic.

”Veteranul” Novak Djokovic este al patrulea, la circa 600 de puncte de Zverev.

Britanicul Jack Draper a urcat trei poziţii şi se află pe locul 15, cea mai bună clasare din carieră, după titlul cucerit la Viena. Americanul Ben Shelton a făcut un salt de patru locuri şi e acum pe 19, după finala jucată la Basel.

Rusul Karen Hacianov, finalist la Viena, a urcat şi el trei poziţii, fiind acum pe 21, în timp ce francezul Giovanni Mpetshi Perricard, campionul de la Basel, a reuşit un salt de 19 poziţii, până pe 31, cea mai bună clasare a carierei.

Filip Cristian Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu, pe 214, coborând un loc faţă de săptămâna precedentă.

La dublu Victor Cornea a coborât nouă poziţii, ajungând acum pe 90.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Jannik Sinner (Italia) 11.420 puncte
2 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 7.120
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 6.805
4 (4). Novak Djokovic (Serbia) 6.210
5 (5). Daniil Medvedev (Rusia) 5.230
6 (6). Taylor Fritz (SUA) 4.335
7 (7). Andrei Rublev (Rusia) 4.070
8 (8). Casper Ruud (Norvegia) 3.855
9 (9). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.740
10 (10). Alex De Minaur (Australia) 3.725
……………………………………………………….
214 (213). Filip Cristian Jianu 262
291 (291). Cezar Creţu 181
365 (367). Gabi Adrian Boitan 133
388 (385). Nicholas David Ionel 125
479 (475). Dan Alexandru Tomescu 85
516 (511). Ştefan Paloşi 75
578 (580). Radu Mihai Papoe 59
613 (611). Sebastian Gima 53
681 (677). Marius Copil 41

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Marcel Granollers (Spania) 7.680 puncte
1 (1). Horacio Zeballos (Argentina) 7.680
3 (3). Mate Pavic (Croaţia) 7.070
4 (4). Marcelo Arevalo (El Salvador) 6.710
5 (5). Jordan Thompson (Australia) 5.895
6 (7). Matthew Ebden (Australia) 5.830
7 (6). Andrea Vavassori (Italia) 5.785
8 (8). Rohan Bopanna (India) 5.770
9 (9). Simone Bolelli (Italia) 5.585
10 (10). Max Purcell (Australia) 5.060
…………………………………………………..
90 (81). Victor Cornea 959
151 (148). Alexandru Jecan 521
268 (267).Bogdan Pavel 253
332 (330). Cezar Creţu 198

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...