Constantin Gâlcă (U Craiova) – Înfrângerea de pe Giuleşti face meciul cu Farul mai greu pentru noi

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că înfrângerea categorică cu 5-0 pe care Farul Constanţa a suferit-o cu Rapid în etapa trecută va face ca partida cu jucătorii pregătiţi de Gheorghe Hagi să fie mult mai dificilă.

„Cred că ultimul meci al Farului pe care l-a jucat împotriva Rapidului face meciul de la Constanţa mult mai greu pentru noi. Dar echipa arată mult mai bine în ultimul timp din punct de vedere fizic şi cred că este un plus pentru noi în acest moment. Cu siguranţă cei de la Farul vor încerca la fel ca întotdeauna să aibă posesia. Au un joc elaborat pe care îl practică de mult timp, dar sper să găsim spaţiile necesare pentru a marca. Nu mă aşteptam la acel scor al lor din ultima etapă cu Rapidul. Dar Rapidul are un lot foarte bun la ora actuală şi nu câştigase acasă. Asta a făcut ca meciul să fie mult mai dificil pentru Farul Constanţa. Au şi greşit de câteva ori pe construcţia lor şi cred că acolo s-a decis meciul. La Farul este mai complicat pentru că este greu pentru Gheorghe Hagi să omogenizeze echipa, având în vedere că sunt multe plecări şi atunci ai nevoie de timp”, a declarat Gâlcă.

Întrebat dacă simte o presiune în ceea ce priveşte postul său după rezultatele nesatisfăcătoare din ultimele etape, Gâlcă a spus că la toate echipele se întâmplă acelaşi lucru şi că este normal să existe oscilaţii în privinţa rezultatelor de vreme ce lotul nu este omogen.

„Toţi antrenorii sunt sub presiune când nu au rezultate. Toţi, nu numai eu, toată lumea. Toţi antrenorii din Liga I, şi din România, şi din altă parte. E la fel, dacă nu ai rezultate eşti sub presiune. Nivelul jucătorilor şi pregătirea mie îmi dă încredere pentru următoarele meciuri pentru că arătăm mult mai bine ca înainte. Nici noi nu am fost până acum la un nivel fizic şi omogeni încă nu suntem. Au venit jucători după accidentări şi încă suntem într-un proces de omogenizare. Avem nevoie de timp pentru omogenizare. Este ceva normal să avem fluctuaţii în rezultate. Anul următor echipa va fi şi va arăta altfel, mult mai omogenă, dar în acest timp noi trebuie să câştigăm meciurile”, a afirmat tehnicianul echipei craiovene.

El speră ca în partida cu Farul Constanţa jucătorii săi să fie mult mai eficienţi în faţa porţii: „E normal ca suporterii să fie nemulţumiţi atunci când nu poţi să învingi echipa de pe ultimul loc. Atunci când îţi propui să câştigi campionatul, trebuie să câştigi toate meciurile. Toate meciurile pe care le-am jucat cu Farul Constanţa au fost dificile, dar sperăm să găsim acele echilibru în echipă şi să luăm cele mai bune decizii în faza de atac şi în faţa porţii, pentru că este important. Am văzut şi în ultimul meci, am avut ocazii clare, dar nu am putut să marcăm. Echipa este mult mai bine şi ne dorim să facem un meci perfect ca să luăm cele trei puncte”.

Echipa de fotbal Universitate Craiova va întâlni, luni, de la ora 21:00 pe terenul Central din Ovidiu, formaţia Farul Constanţa, într-o partidă din cadrul etapei a 14-a a Superligii.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Adrian Iencsi este noul selecţioner al naţionalei U20 a României

Fostul internaţional Adrian Iencsi a fost numit în funcţia de selecţioner al reprezentativei U20 a României, acesta urmând...

Dennis Man (Parma), aproape de un transfer la PSV Eindhoven

Internaţionalul român Dennis Man, jucătorul echipei italiene de fotbal Parma, este pe punctul de a se transfera la...

Modric (AC Milan), întâmpinat de o mulţime de fani în centrul oraşului Milano

Croatul Luka Modric, prezentat oficial fanilor lui AC Milan, luni, cu prilejul unui eveniment la magazinul clubului din...

Paul Pogba a lansat o colecţie de bijuterii la Monte Carlo

Mijlocaşul francez Paul Pogba, care a semnat în iunie un contract pe doi ani cu clubul de fotbal...