Clubul Gaz Metan, împrumutat de LPF cu 60.000 de euro pentru a putea încheia sezonul Ligii I

Data:

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunţat într-o conferinţă de presă că instituţia pe care o conduce a împrumutat clubul Gaz Metan Mediaş, care se confruntă cu o gravă criză financiară, cu suma de aproximativ 60.000 de euro pentru a putea încheia sezonul 2021-2022, potrivit Agerpres.

El a explicat că în cazul în care Gaz Metan Mediaş s-ar fi retras în timpul competiţiei, celelalte cluburi din Liga I ar fi pierdut o sumă mai mare prin diminuarea numărului meciurilor şi implicit a banilor din drepturile de televizare.

„Noi nu putem interveni în bugetele cluburilor, dar conducătorii trebuie să fie foarte atenţi să nu depăşească cheltuielile. Pentru că aici e o problema managerială în ceea ce priveşte contractele jucătorilor. Unele contracte au fost foarte mari şi cluburile nu au avut venituri pentru a le susţine. Din păcate ceea ce se întâmplă la unele cluburi afectează desfăşurarea întregii competiţii. Nu ascund că aşa cum am ajutat de-a lungul timpului cluburile ASA Târgu Mureş, Petrolul, aşa am ajutat-o acum pe Gaz Metan Mediaş pentru a duce la bun sfârşit campionatul şi să nu fie diminuate drepturile TV şi astfel să afecteze toate cluburile. Ajutorul pentru Gaz Metan este reprezentat de un împrumut pentru a-şi plăti cheltuielile pentru fiecare etapă. Împrumutul se recuperează în momentul în care ei revin în Liga I. Deci ei rămân cu o datorie la LPF. Împrumutul nu e foarte mare, o sumă totală se ridică la 50-60.000 de euro”, a afirmat preşedintele.

Iorgulescu a menţionat că încă nu a convins cluburile din Liga I ca LPF să oprească o parte din banii din drepturile TV şi să efectueze plata salariilor jucătorilor, antrenorilor şi a celorlalţi angajaţi ai grupărilor.

„Noi discutăm de mai mult timp cu cluburile să ne lase pe noi să facem o parte din plăţile lor, mă refer la jucători, staff tehnic şi restul. Pentru că ar trebui ca aceste salarii să se încadreze în 70% din buget… iar pentru majoritatea cluburilor acest procent reprezintă suma primită din drepturile TV. Şi atunci aceşti bani am putea să-i blocăm noi şi să facem noi plăţile pentru a fi siguri că nu sunt cheltuieli mai mari decât raportează cluburile în buget. Însă aici e problema, că nu putem ajunge la un acord, la o unanimitate… şi nu găsim o soluţie”, a mai spus Gino Iorgulescu.

La conferinţa de presă a participat şi secretarul general Justin Ştefan, acesta declarând că LPF îşi va recupera datoria de la gruparea Gaz Metan Mediaş din drepturile de televizare pe care aceasta le va primi ca urmare a participării în Liga a II-a.

„Interesul nostru e ca ei să supravieţuiască. Aşa că prin împrumut s-au acoperit cheltuielile de deplasare şi s-au cesionat drepturile de televizare care ţin de participarea în Liga I şi a II-a. Adică în măsura în care ei vor continua în Liga a II-a acest împrumut se va regla. Acest împrumut nu poate fi numit sub nicio formă unul păgubos pentru că în realitate, dacă s-ar fi încheiat competiţia cu un număr mai mic de meciuri, cu siguranţă că prejudiciul suferit de toate celelalte cluburi din Liga I ar fi fost unul mult mai mare decât acest împrumut”, a spus el.

Pentru ca grupările din Liga I să nu mai ajungă în situaţii financiare dificile precum Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni, LPF şi FRF analizează soluţii precum impunerea unor condiţii restrictive pentru cesionarea creanţelor sau plafonarea fondului de salarii la 70% din bugetul unui club.

„În această Adunare Generală, domnul Calancia (n.r. – directorul economic al LPF, Ionuţ Calancia) a rugat toate cluburile din Liga I să analizeze posibilitatea de a stabili anumite condiţii restrictive pentru cesiunile de creanţe. Pentru că ştim că prin aceste cesiuni de creanţe datoriile se împing mai târziu şi în măsura în care nu ai surse suplimentare, e puţin probabil să fii capabil să achiţi acele datorii. A rămas ca la următoarea Adunare Generală să discutăm acest pachet de măsuri pe tema cesiunilor de creanţă. De asemenea, am avut o întâlnire cu sindicatul fotbaliştilor (AFAN). Ca un prim pas vom stabili o procedură de mediere în momentul în care se încasează ratele din drepturile TV, după modelul spaniol. Adică reprezentanţii cluburilor, ai LPF şi ai sindicatului să vadă care e situaţia datoriilor cluburilor şi să vadă dacă există soluţii. Am discutat şi cu FRF în ceea ce priveşte licenţierea, să se facă controale din trei în trei luni. De asemenea, dânşii vor analiza posibilitatea de a găsi o modalitate de a garanta aceste drepturi… însă nu există o astfel de posibilitate pentru că salariile jucătorilor din Liga I sunt mai mari decât valoarea drepturilor de televizare. Iar în zona de garantare trebuie incluşi nu doar sportivii, ci tot ce înseamnă personal auxiliar…Şi atunci ar putea avea loc discriminări în privinţa plăţilor. FRF mai analizează încă o variantă pe care o poate propune între două sezoane competiţionale, respectiv plafonarea valorii salariilor din totalul bugetului de venituri şi cheltuieli pe un sezon competiţional. Adică o plafonare undeva la 60-70% din buget şi în felul acesta să ne aliniem la ceea ce se întâmplă în fotbalul european”, a menţionat Justin Ştefan.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...