Ana Maria Bărbosu – Olimpiada m-a învăţat să fiu stăpână pe mine şi să privesc înainte

Data:

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a declarat, joi, că ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice, la care a cucerit cu emoţii medalia de bronz la sol, a învăţat-o să fie mai stăpână pe ea şi să privească întotdeauna înainte.

„Acum am intrat din nou în priză cu antrenamentele şi cu şcoala. Mai ales cu şcoala, pentru că sunt clasa a XII-a şi mă axez mult pe învăţat. Cred că Olimpiadă m-a învăţat să fiu stăpână pe mine să iau fiecare eveniment cu ce are mai bun de oferit şi să privesc înainte. Emoţiile nu pot să spun că au trecut complet, dar au fost cumva estompate de altele. Acum fiind ocupată cu învăţatul şi cu antrenamentele nu mai am timp să mă gândesc la ce s-a întâmplat”, a spus Bărbosu.

„În privinţa medaliei, îmi place să iau lucrurile ca fiind ceva ce a trecut, îmi place să privesc spre viitor. Este un rezultat al muncii pe care am depus-o până acum şi, în funcţie de cât de mult voi putea să dau în continuare în sală şi cât timp voi aloca gimnasticii, sper să vină şi altele”, a mai spus gimnasta.

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a câştigat medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj al Sportului (TAS), după memoriile făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4. Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a fost unul dintre laureaţii Galei Trofeelor Alexandrion, alături de Mihaela Cambei (haltere), Vlad Stancu (înot), Amalia Niţă (box), David Cercel (tenis), Bianca Ifteni (canotaj).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...