Dennis Man şi Răzvan Marin au marcat în meciul Parma – Cagliari, din Serie A

Data:

Cagliari a învins-o pe Parma cu scorul de 3-2, luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a primei ligi de fotbal a Italiei, în care internaţionalul român Răzvan Marin a marcat pentru învingători, iar Dennis Man pentru învinşi.

Sarzii au deschis scorul prin Nadir Zortea (34), dar Dennis Man a reuşit egalarea (62), cu un şut din mijlocul careului. Răzvan Marin i-a readus pe oaspeţi în avantaj (75), cu o minge plasată în vinclu din marginea careului, după ce în prealabil Man o pierduse la centrul terenului.

Parma a egalat din nou prin Hernani (87 – penalty), dar puţin secunde după aceea Cagliari a marcat golul victoriei prin Roberto Piccoli (87).

Valentin Mihăilă a fost titular la Parma, dar a fost schimbat la pauză, în timp ce Man a fost integralist şi are trei goluri marcate în acest sezon. Răzvan Marin a fost introdus pe teren în minutul 73, iar două minute mai târziu a marcat primul său gol din acest sezon.

Cu acest succes, Cagliari a părăsit ultimul loc al clasamentului.

Clasament:
1. Napoli 13 puncte
2. Juventus 12
3. AC Milan 11
4. Inter Milano 11
5. Torino 11
6. Empoli 10
7. Lazio 10
8. Udinese 10
………………….
15. Parme 5
16. Cagliari 5

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...