Americanca Jordan Chiles susţin că TAS ar fi trebuit să ia în considerare şi probele video

Data:

Gimnasta americană Jordan Chiles, care continuă lupta pentru recuperarea medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris, susţine că Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) ar fi trebuit să ia în considerare şi proba video a exerciţiului ei din finala de la sol care demonstrează că a respectat regulile, scrie Reuters.

Chiles a pierdut medalia de bronz, câştigată în urma unei contestaţii, după ce TAS a acceptat luna trecută un recurs al gimnastei române Ana Maria Bărbosu, căreia i s-a acordat ulterior bronzul, chiar dacă americanca a primit medalia la ceremonia de premiere.

TAS i-a acordat medalia de bronz lui Bărbosu după ce a constatat că s-a depăşit cu patru secunde termenul limită de un minut pentru depunerea unei contestaţii, conform regulilor Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.

În ziua finalei de la sol, Chiles a fost promovată de pe locul cinci pe al treilea, după ce nota ei a fost recalculată de la 13,666 la 13,766, ca urmare a contestaţiei depusă de unul dintre antrenorii ei.

În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe locul 3, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles a terminat pe 5, cu 13,666. Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

Săptămâna trecută, Chiles a contestat decizia TAS la Curtea Supremă Federală a Elveţiei şi, marţi, avocaţii ei au spus că tribunalul de la Lausanne ar fi trebuit să ia în considerare probele video, care au fost înregistrate ca parte a unui documentar Netflix despre Biles.

Avocaţii lui Chiles susţin că TAS ar trebui să fie obligat să redeschidă procedurile pentru a lua în considerare probele video şi audio, pe care instanţa nu le-a luat în considerare anterior.

”Credem că TAS trebuie să ia în considerare înregistrarea audio şi video completă care arată că Jordan, fără îndoială, a respectat toate regulile de pe teren şi în ancheta ei. A nu face acest lucru ar fi fundamental greşit şi nedrept. Jordan este recunoscătoare pentru masiva susţinere pe care a primit-o în efortul său de a ajunge la rezultatul potrivit”, a declarat Maurice Suh, partener al firmei de avocatură Gibson Dunn şi avocat al lui Chiles.

O decizie a tribunalului elveţian la apelul lui Chiles este aşteptată în următoarele patru până la şase luni, a declarat o sursă pentru Reuters.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Reeditare a finalei de anul trecut în semifinale la US Open, Arina Sabalenka – Jessica Pegula

Jucătoarea belarusă Arina Sabalenka, numărul unu mondial, o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula, numărul patru WTA, în...

Carlos Alcaraz şi Novak Djokovic se vor duela în semifinale la US Open

Spaniolul Carlos Alcaraz şi sârbul Novak Djokovic vor fi adversari în semifinalele turneului de tenis US Open, ultimul...

FRF şi-a lansat propria editură cu o carte de benzi desenate dedicată naţionalei

Federaţia Română de Fotbal a lansat, marţi, Editura FRF, primul titlu fiind o carte de benzi desenate dedicată...

Anca Todoni, calificată în optimi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de...