Box: Anthony Joshua vrea să demonstreze un ‘spirit de gladiator’ în meciul de titlu cu Daniel Dubois

Data:

Boxerul britanic Anthony Joshua vrea să-şi demonstreze ”spiritul de gladiator” în meciul de sâmbătă cu compatriotul Daniel Dubois, pentru titlul IBF la categoria grea, transmite DPA.

Joshua a susţinut un antrenament deschis publicului, miercuri, la Wembley Arena, înaintea tentativei sale de a redeveni campion mondial.

”Simt că sunt pregătit pentru meci, trebuie doar să îmi iau mănuşile şi aş putea lupta şi azi. Nu am emoţii, sunt prezent. Aştept mai multă media, mai multe vorbe, mai multe antrenamente, cel mai important, şi să urc în ring şi să demonstrez în faţa a 96.000 de oameni spiritul meu de gladiator”, a declarat Joshua pentru Sky Sports.

Joshua a fost însoţit în ring de membrii primului său club de amatori, Finchley ABC.

”Despre asta este vorba, în esenţă, să deschizi uşile unor oameni, aşa cum au făcut-o şi ei pentru mine”, a comentat Joshua când a fost întrebat despre importanţa faptului de a da înapoi ceva generaţiei viitoare.

”Asta înseamnă să fii pe marea scenă, sunt băieţi şi fete de la clubul meu, din oraşul meu şi m-am gândit să îi aduc”, a precizat Joshua.

Dubois a apărut a fi mai greu în săptămâna meciului decât în săptămâna în care l-a învins pe croatul Filip Hrgovic (1 iunie), pentru titlul IBF.

Boxerul de 27 de ani, care a primit centura IBF lăsată vacantă de Oleksandr Usik, va încerca să îşi păstreze titlul într-un meci care va avea loc cu casa închisă.

”E grozav, sunt pregătit de meci şi mă aflu într-un moment bun. Face parte din ritualul dinaintea meciului, fac mişcările şi acumulez energie pentru lupta de sâmbătă”, a spus Dubois. ”Ştiu că trebuie să urc la alt nivel, la cel mai înalt al meu, dar sunt nerăbdător pentru meciul de sâmbătă. Sunt pregătit”, a mai spus Daniel Dubois.

Joshua (34 ani), fost campion mondial al greilor la IBF, IBO, WBO, are 28 de victorii (25 KO) şi 3 înfrângeri (1 KO) la profesionişti, în timp ce palmaresul lui Dubois (27 ani) este de 21 de victorii (20 KO) şi două eşecuri (ambele prin KO).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Harry Kane este binevenit la Tottenham, afirmă antrenorul echipei londoneze

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul campioanei en titre al Germaniei, Bayern Munchen, este "binevenit" la Tottenham Hotspur, în...

Veteranul Wawrinka, beneficiarul unui wild card la turneul ATP Masters 1000 de la Shanghai

Tenismanul elveţian Stanislas Wawrinka, 40 de ani, triplu câştigător de Grand Slam, a primit un wild card de...

FIFA şi CONMEBOL au discutat despre extinderea Cupei Mondiale la 64 de echipe

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, s-a întâlnit marţi seara, la New York, cu preşedintele Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL),...

UEFA cere federaţiilor naţionale reţinere în programarea meciurilor în străinătate

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) devine din ce în ce mai critică faţă de programarea meciurilor din campionatul...