F1: Verstappen a dominat prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu al Azerbaidjanului

Data:

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a reuşit cel mai bun timp al primei sesiuni de antrenamente libere premergătoare Marelui Premiu al Azerbaidjanului, etapa a 17-a a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul urban de la Baku, transmite AFP.

Liderul clasamentului general al piloţilor i-a devansat pe britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) şi pe coechipierul său mexican Sergio Perez.

Prima sesiune de antrenamente a fost marcată de trei steaguri roşii după ieşirile de pe pistă ale argentinianului Franco Colapinto, care dispută al doilea său Grand Prix cu Williams, şi monegascului Charles Leclerc.

Pilotul echipei Ferrari, care a câştigat ultimul Mare Premiu, în Italia, a ratat mai mult de jumătate din sesiunea de antrenamente, monopostul său fiind prea afectat pentru a reveni imediat pe pistă, după ce era, în momentul ieşirii în decor, cel mai rapid.

Esteban Ocon (Alpine) a încheiat prematur sesiunea din cauza unei probleme la motor.

În clasamentul piloţilor, Verstappen are un avans de 62 de puncte faţă de britanicul Lando Norris (McLaren).

Cei mai buni timpi din prima sesiune de antrenamente:
Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1:45.546 (21 de tururi)
Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:45.859 (19)
Sergio Perez (Mexic/Red Bull) 1:45.922 (17)
Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:46.027 (18)
Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) 1:46.173 (21)
Oscar Piastri (Austalia/McLaren-Mercedes) 1:46.282 (18)
Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes) 1:46.452 (19)
George Russell (Marea Britanie/Mercedes) 1:46.516 (18)
Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 1:46.608 (11)
Daniel Ricciardo (Australia/Racing Bulls-Red Bull) 1:46.687 (23)
Oliver Bearman (Marea Britanie/Haas-Ferrari) 1:46.973 (23)
Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari) 1:47.135 (20)
Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes) 1:47.184 (15)
Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari) 1:47.640 (18)
Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull) 1:47.708 (21)
Franco Colapinto (Argentina/Williams-Mercedes) 1:47.901 (12)
Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes) 1:47.955 (17)
Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Renault) 1:48.712 (21)
Guanyu Zhou (China/Sauber-Ferrari) 1:49.052 (19)
Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault) 0.000 ( 3)
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...