Meci demonstrativ între Djokovic şi Del Potro, în decembrie, la Buenos Aires

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic (37 ani), deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem, şi argentinianul Juan Martin del Potro (35 ani), fost număr trei mondial, se vor înfrunta într-un meci demonstrativ pe 1 decembrie, la Buenos Aires, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului, citaţi de AFP.

Djokovic, aflat în prezent pe locul 4 în clasamentul ATP, va participa la această întâlnire denumită Ultima provocare (The Ultimate Challenge), organizată pe stadionul Mary Teran de Weiss din Parque Roca, cu o capacitate de 15.500 de locuri.

Del Potro şi Djokovic s-au înfruntat de 20 de ori în circuitul profesionist, sârbul obţinând 16 victorii. Argentinianul, care nu şi-a anunţat retragerea, a jucat ultimul său meci oficial în februarie 2022 la Buenos Aires.

”Am în continuare impresia că nu va fi finalul carierei. Am impresia că mai am ceva de rezervă. Aceasta va fi ultima provocare”, a declarat campionul de la US Open din 2009.

Djokovic a câştigat până acum 24 de titluri de Mare Şlem, iar vara aceasta a cucerit singurul titlu care îi lipsea din palmaresul său impresionant, medalia de aur la Jocurile Olimpice.

Del Potro a reuşit două victorii notabile contra lui Djokovic: la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, unde a obţinut medalia de bronz, precum şi la Jocurile de la Rio, în 2016, în primul tur.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...