Armand Duplantis şi-a îmbunătăţit recordul mondial în proba de săritura cu prăjina

Data:

Suedezul Armand Duplantis şi-a îmbunătăţit recordul mondial în proba de săritura cu prăjina, impunându-se cu 6,26 metri, duminică, în reuniunea din oraşul polonez Chorzow, din cadrul Ligii de Diamant, informează AFP.

Armand Duplantis a îmbunătăţit cu un centimetru vechiul său record, pe care îl stabilise pe 5 august la Jocurile Olimpice de la Paris.

Deţinător al recordului mondial în această disciplină din februarie 2020, când a avut o săritură de 6,17 m la Torun, tot în Polonia, „Mondo” Duplantis a reuşit acum al zecelea său record mondial.

Suedezul reuşise miercuri un rezultat de 6,15 m la reuniunea de la Lausanne, deşi „nu s-a antrenat prea mult” după JO.

Duminică, în Silezia, Armand Duplantis a sărit 5,62 m la prima încercare, apoi 5,92 m şi 6,00 m pentru a urca e primul loc în acest concurs, în faţa americanului Sam Kendricks şi a grecului Emmanouil Karalis, înainte de a ataca recordul său mondial.

La prima sa încercare la 6,26 m, Duplantis a ratat săritura, trecând sub bară, însă a avut succes la a doua tentativă, când a atins bara fără să o facă să cadă, sub privirile celui care a deţinut înaintea sa recordul mondial, francezul Renaud Lavillenie, care a concurat şi el la Chorzow.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Răzvan Burleanu (FRF): Ienei rămâne o legendă, amintirea sa va continua să existe în inimile iubitorilor de fotbal

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că Emeric Ienei, decedat, miercuri, la vârsta de 88...

Gheorghe Hagi, despre Emeric Ienei – Astăzi am pierdut un om de o extraordinară valoare, un mentor şi un antrenor de excepţie

Fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi a afirmat, într-un mesaj postat pe un site de socializare după decesul antrenorului...

Fostul antrenor Emeric Ienei a decedat la vârsta de 88 de ani

Fostul antrenor Emeric Ienei, cel de numele căruia se leagă succesul echipei de fotbal Steaua Bucureşti în Cupa...

Mbappe şi Kane, liderii clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor, nu au marcat în etapa a patra

Francezul Kylian Mbappe (Real Madrid) şi englezul Harry Kane, liderii clasamentului golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor la...