Florin Tănase (FCSB) – În prima repriză am fost surprinşi, apoi nu am avut probleme

Data:

Jucătorul Florin Tănase a declarat la finalul partidei terminate la egalitate de FCSB cu LASK Linz, scor 1-1 (1-1), în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal, că jucătorii români au fost surprinşi de jocul austriecilor în prima repriză, ceea ce nu s-a mai repetat în cea de-a doua parte a jocului.

„E un egal, nu cred că se va putea întâmpla ceea ce s-a întâmplat cu Sparta Praga. În repriza a doua consider că puteam marca de câteva ori, am avut nişte situaţii foarte bune, din păcate nu am reuşit. Sperăm că la Bucureşti să stăm bine, să închidem culoarele, pentru că este o echipă care încearcă să paseze şi să ne destabilizeze. Sperăm să facem un meci bun şi să mergem în Europa League. Încearcă să paseze între linii, să creeze superioritate. În prima repriză, am fost puţin surprinşi, dar în a doua nu cred că ne-au pus probleme”, a declarat Tănase la sport.ro.

El s-a simţit bine în postura de căpitan al echipei FCSB şi a fost mulţumit de sprijinul suporterilor români care au asistat la partida din Austria.

„M-am simţit bine, uşor-uşor prind mai multe minute. Este ceea ce am nevoie pentru a creşte din punct de vedere fizic. Lixandru a venit la mine şi mi-a înmânat banderola de căpitan, nu fusesem anunţat. Am mai fost căpitan şi, normal, e un sentiment foarte plăcut. Atmosfera a fost incredibilă, chiar vorbeam cu colegii cât de mulţi români au venit, le mulţumim, e încă o dovadă că FCSB e cea mai iubită echipă din România”, a mi spus Tănase.

FCSB a terminat la egalitate cu echipa austriacă LASK Linz, 1-1 (1-1), joi seara, pe Oberoesterreich Arena din Linz, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal.

Manşa secundă se va juca în data de 29 august, la Bucureşti, pe Stadionul Steaua (21:30).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...