Ilkay Gundogan şi-a anunţat retragerea de la naţionala Germaniei

Data:

Fotbalistul Ilkay Gundogan şi-a anunţat luni retragerea de la naţionala Germaniei, al cărei căpitan a fost la ultimele partide, el explicând pe reţeaua de socializare X că simte „o anume oboseală”, informează AFP şi EFE.

„Sunt foarte mândru că am jucat 82 de meciuri internaţionale pentru ţara mea”, a scris în mesajul său mijlocaşul în vârstă de 33 de ani, sub contract cu FC Barcelona. El a subliniat „punctul culminant” care a fost în cariera sa EURO 2024, unde Germania, gazda competiţiei, a fost eliminată în sferturi de finală de Spania.

Gundogan a declarat că „va rămâne cu siguranţă un fan al acestei echipe naţionale”. El a adăugat: „sperăm cu adevărat că împreună putem continua să progresăm şi atunci nimic nu ne împiedică să fim printre principalele candidate la titlu la Cupa Mondială din 2026”.

„Avem un selecţioner fantastic, o echipă foarte puternică şi un spirit de echipă formidabil”, a spus fotbalistul de origine turcă, născut la Gelsenkirchen.

O accidentare l-a împiedicat pe Gundogan să participe la Cupa Mondială 2014, competiţie care avea să se încheie cu victoria Germaniei.

Gundogan, care în octombrie va împlini 34 de ani, a evoluat între 2011 şi 2016 la Borussia Dortmund, iar între 2016 şi 2023 a fost jucătorul lui Manchester City. Potrivit presei, el este aproape să se despartă de Barca, formaţie cu care a semnat anul trecut.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...

Leo Messi a vizitat Spotify Camp Nou

Fotbalistul argentinian Leo Messi, care joacă la Inter Miami în Major League Soccer (MLS), a vizitat duminică Spotify...

Carlos Alcaraz a revenit pe primul loc în clasamentul ATP

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni,...

Herbert Hainer îl vede pe Thomas Muller drept viitor preşedinte al clubului Bayern Munchen

Herbert Hainer, preşedintele clubului de fotbal Bayern Munchen, consideră că atacantul Thomas Muller îl poate înlocui în această...