Jordan Chiles consideră ”nedreaptă” decizia de a-i fi retrasă medalia de bronz la sol

Data:

Gimnasta americană Jordan Chiles a calificat drept ”nedreaptă” decizia de a-i fi retrasă medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, informează DPA.

După cum se ştie, Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Jordan Chiles a afirmat că nu a renunţat la încercarea sa de a rămâne cu această medalie.

În prima sa declaraţie după JO 2024, Chiles a spus că este devastată de ceea ce s-a întâmplat.

„Nu am cuvinte. Această decizie pare nedreaptă şi vine ca o lovitură semnificativă nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care mi-au susţinut călătoria”, a scris ea pe reţelele de socializare.

„Pentru ca lucrurile să fie şi mai triste, atacurile rasiste spontane de pe reţelele de socializare sunt eronate şi extrem de dureroase”, a adăugat ea.

„Mi-am pus inima şi sufletul în acest sport”, a declarat Chiles, care este mândră să-şi reprezinte cultura şi ţara.

„Mă confrunt cu unul dintre cele mai dificile momente din cariera mea”, a scris gimnasta.

„Voi aborda această provocare la fel ca pe altele şi voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se face dreptate”, a continuat Chiles.

„Cred că în final, cei care deţin controlul vor face ceea ce trebuie”, a afirmat ea.

Federaţia americană de gimnastică (USA Gymnastics) a comentat această postare, afirmând că este alături de Chiles.

„Medalia este de bronz, dar inima ta este de aur şi nimeni nu poate lua asta. Suntem alături de tine până la sfârşit”, a afirmat USA Gymnastics.

Gimnasta Ana Maria Barbosu va intra, vineri, în posesia medaliei de bronz câştigate în finala de la sol, a anunţat, marţi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Aparate cardio pentru un stil de viață sănătos: soluții ideale pentru acasă și săli de fitness

Într-o lume în care ritmul vieții devine tot mai alert, sănătatea și condiția fizică reprezintă priorități esențiale pentru...

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...