Ofertă de un miliard de euro pentru Vinicius Junior din Arabia Saudită

Data:

Vinicius Junior, atacantul echipei de fotbal Real Madrid şi al selecţionatei Braziliei, este deschis unei oferte de peste un miliard de euro din Arabia Saudită, au declarat luni pentru agenţia Reuters surse din anturajul jucătorului.

Vinicius, în vârstă de 24 de ani, a fost abordat de oficialii Saudi Public Investment Found (PIF) pentru a-l întreba dac este interesat să se transfere în Super Liga saudită (SPL), în baza unui contract de cinci ani, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro pe sezon, plus bonusuri.

Pachetul ar include, de asemenea, un contract separat pe 10 ani pentru a deveni ambasador pentru Cupa Mondială din 2034, care urmează să se desfăşoare în Arabia Saudită, dar termenii şi cifrele financiare ale unui astfel de acord nu a fost încă discutate.

Deşi încă nu a fost prezentată o ofertă oficială de transfer, Vinicius nu a respins această mutare şi a dat permisiunea PIF să abordeze clubul Real Madrid.

În ciuda faptului că atacantul sud-american este „fericit şi motivat” în capitala Spaniei, Vinicius şi reprezentanţi săi consideră că o astfel de ofertă trebuie studiată cu atenţie.

O altă sursă apropiată de jucătorul brazilian a spus că Real Madrid nu s-a arătat interesat de a negocia un transfer, evidenţiind clauza de reziliere de un miliard de euro din contractul lui „Vini Jr”.

Real Madrid şi PIF nu au răspuns solicitărilor de comentarii făcute de Reuters.

Obsedat să fie luat în serios ca forţă fotbalistică, Regatul Arabiei Saudite a anunţat un Proiect de investiţii şi privatizare a cluburilor sportive, PIF deţinând 75% din capitalul celor patru cluburi principale ale ţării: Al Ahli, Al Ittihad, Al Hilal şi Al Nassr.

Cel mai mare transfer saudit a venit de la cel mai de succes club al ţării, Al Hilal, care a cheltuit 90 de milioane de euro pentru a-l cumpăra pe atacantul brazilian Neymar de la Paris Saint-Germain.

Cu francezul Karim Benzema la Al Ittihad şi portughezul Cristiano Ronaldo la Al Nassr, PIF a încercat să-l convingă pe Kylian Mbappe să fie marea vedetă a clubului Al-Ahli, însă căpitanul Franţei a refuzat o astfel de mutare şi s-a alăturat în luna iunie echipei Real Madrid.

Oferta pentru Vinicius ar fi una similară cu cea făcută lui Mbappe şi, dacă va fi acceptată, brazilianul ar urma să joace la Al-Ahli alături de compatriotul său Roberto Firmino şi de algerianul Riyad Mahrez, foşti jucători în Premier League.

Vinicius Junior, aflat sub contract cu Real până în 2027, după ce a semnat o prelungire în 2022, este un candidat la câştigarea trofeului Balonul de Aur rezervat celui mai bun fotbalist al planetei, după ce a ajutat clubul madrilen să câştige Liga Campionilor şi La Liga în sezonul trecut.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...