Atletism: Marocanul El Bakkali şi-a păstrat titlul olimpic la 3.000 m obstacole

Data:

Atletul marocan Soufiane El Bakkali şi-a păstrat titlul de campion olimpic la 3.000 m obstacole, miercuri seara, la Jocurile de la Paris.

El Bakkali a fost cronometrat cu timpul de 8 min 06 sec 05/100 pe Stade de France, fiind urmat de americanul Kenneth Rooks (8:06.41) şi de kenyanul Abraham Kibiwot (8:06.47).

Cursa a fost marcată de căderea violentă a recordmanului mondial etiopian Lamecha Girma, la penultimul obstacol, cu mai puţin de 200 de metri înainte de sosire.

Girma, aflat în căutarea primei medalii olimpice pentru Etiopia în această probă, s-a lovit violent şi a fost evacuat câteva minute mai târziu pe targă, în aplauzele publicului.

Soufiane El Bakkali este primul atlet care îşi păstrează titlul olimpic în această probă de la finlandezul Volmari Iso-Hollo, acum aproape 90 de anbi (1932, 1936). El Bakkali a adus prima medalie Marocului la Jocurile de la Paris.

Clasamentul finalei probei masculine de 3.000 m obstacole:
1. Soufiane El Bakkali (Maroc) 8:06.05
2. Kenneth Rooks (SUA) 8:06.41
3. Abraham Kibiwot (Kenya) 8:06.47
4. Mohamed Amin Jhinaoui (Tunisia) 8:07.73
5. Ahmed Jaziri (Tunisia) 8:08.02
6. Samuel Firewu (Etiopia) 8:08.87
7. Simon Kiprop Koech (Kenya) 8:09.26
8. Ryuji Miura (Japonia) 8:11.72
9. Getnet Wale (Etiopia) 8:12.33
10. Daniel Arce (Spania) 8:13.80

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Charalambous (FCSB), înainte de partida cu Feyenoord – Echipa care va câştiga mâine va avea şanse să continue

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu...

Dorinel Munteanu – Pentru mine este o provocare, vreau ca Hermannstadt să redevină o echipă de temut

Noul antrenor al echipa de fotbal FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că instalarea reprezintă o provocare...

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...