Simona Halep, învinsă de Caroline Garcia în primul tur la Doha (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de Caroline Garcia (Franţa), cu 6-4, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 2.632.448 de dolari, scrie Agerpres.

Halep (30 ani, 27 WTA) s-a înclinat în faţa unei adversare mai slab clasate (28 ani, 76 WTA), după o oră şi 34 de minute.

Garcia a profitat de evoluţia modestă a fostului lider mondial şi a obţinut a doua sa victorie în nouă dueluri cu Halep. Halep venea după cinci victorii consecutive în meciurile directe.

Halep a încheiat cu 4 aşi şi 5 duble greşeli, nereuşind să câştige nicio minge de break din nouă oportunităţi. Garcia, care a avut o atitudine agresivă, a reuşit 5 aşi şi a comis 3 duble greşeli. Franţuzoaica a totalizat 30 de mingi direct câştigătoare, faţă de doar 14 ale Simonei Halep, chiar dacă a avut şi mai multe erori neforţate, 34-20.

Simona Halep s-a ales cu un cec de 10.820 de dolari şi un punct WTA.

Halep a câştigat titlul la Doha în 2014 şi a jucat finala în 2019.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Brazilianul Rodrygo (Real Madrid), la primul său gol după 9 luni şi 32 de meciuri

Atacantul brazilian Rodrygo Goes a pus capăt "secetei" care îl bântuia în ultima perioadă: 32 de meciuri consecutive...

Garbine Muguruza va conduce turneul de la Madrid, alături de Feliciano Lopez

Fosta jucătoare spaniolă de tenis Garbine Muguruza va conduce turneul Mutua Madrid Open, alături de compatriotul său Feliciano...

Portarul Rui Patricio, campion european cu Portugalia, a agăţat mănuşile în cui

Portarul Rui Patricio, campion european cu selecţionata Portugaliei în 2016, a pus capăt carierei sale la 37 de...

Platini a făcut plângere pentru defăimare împotriva a trei foşti membri ai FIFA

Fostul preşedinte al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini, a depus plângere pentru defăimare împotriva a trei...