JO 2024 – Fotbal: Franţa şi Spania s-au calificat în finala turneului olimpic masculin

Data:

Selecţionatele Franţei şi Spaniei s-au calificat în finala turneului masculin de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în urma victoriilor înregistrate luni în penultimul act al competiţiei, informează agenţia DPA.

Franţa, echipa gazdă a competiţiei, a învins cu scorul de 3-1, după prelungiri, echipa Egiptului, la Lyon, prin dubla lui Jean-Philippe Mateta (83, 99) şi golul lui Michael Olise (109). Golul nord-africanilor a fost înscris de Mahmoud Saber (62).

Les Bleus au profitat însă de faptul că Egiptul a rămas în inferioritate numerică în debutul prelungirilor, când fundaşul Omar Fayeh a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Spania a avut la rândul ei o misiune dificilă în semifinale, învingând cu scorul de 2-1 formaţia Marocului, prin golurile lui Fermin Lopez (66) şi Juanlu Sanchez (85), Marocanii au condus cu 1-0 la pauza meciului de la Marsilia, în urma unui penalty transformat de Soufiane Rahimi (33).

Finala turneului masculin de fotbal se va disputa vineri, pe stadionul Parc des Princes din Paris. Ambele finaliste vor lupta pentru al doilea lor titlu olimpic, după ce Franţa a fost încoronată la Jocurile din 1984, iar Spania la cele din 1992.

Pentru Spania, un succes în finala olimpică de la Paris ar reprezenta un nou trofeu major, după EURO 2024 şi titlurile continentale obţinute de selecţionatele Under-19, masculină şi feminină. Echipa feminină a Spaniei, campioană mondială anul trecut, luptă la rândul ei pentru aurul olimpic, urmând să înfrunte Brazilia în semifinale.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...