Viorel Moldovan (Rapid) – Avem un program greu în Superligă, dar pentru asta ne pregătim

Data:

Preşedintele clubului de fotbal Rapid Bucureşti, Viorel Moldovan, a afirmat, luni, după tragerea la sorţi a meciurilor din Superliga României, că echipa pregătită de Neil Lennon are un program greu, dar speră să fie pregătită la începutul noului sezon.

„Începem în forţă, avem un program greu, dar până la urmă de asta ne pregătim. Aşteptăm competiţia cu nerăbdare. Atunci când începe, indiferent de numerele adversarului, trebuie să fii pregătit din toate punctele de vedere. Nu mi-aş fi dorit altceva, acesta a fost ţintarul pentru noi, trebuie să fii în concentraţi. De asta ne-am antrenat, de asta suntem în acest stagiu de pregătire, pentru a ne pregăti cât mai bine şi a pentru a începe în forţă. Sper să fie belşug pentru Rapid în acest sezon să ne îndeplinim obiectivele. Cantonamentul decurge corect ţinând cont de această perioadă, procesul e normal. Implicarea este totală din punctul de vedere al jucătorilor, se pregătesc foarte bine. Metodologia a fost schimbată odată cu venirea lui Neil Lennon, se lucrează intens şi sperăm să arătăm cât mai bine la debutul sezonului şi pe parcursul acestei campionat”, a afirmat Viorel Moldovan într-un interviu difuzat pe pagina de Facebook a echipei giuleştene.

El s-a declarat mulţumit de transferurile făcute de Rapid în această vară, precizând că mai sunt de acoperit două sau trei posturi.

„Per total sunt mulţumit de transferurile făcute, mai avem de acoperit două-trei posturi, ca să ne putem închide din acest punct de vedere. Căutăm, suntem în discuţii cu anumite elemente pentru a le aduce şi pentru a completa lotul, pentru a avea o echipă şi mai competitivă”, a mai spus oficialul giuleştean.

El a precizat că suporterii echipei naţionale a României vor putea urmări partida de miercuri, cu Olanda, din cadrul optimilor de finală ale EURO 2024, pe stadionul Giuleşti.

Conform tragerii la sorţi de luni, de la sediul LPF, echipa de fotbal Rapid va debuta în sezonul 2024-2025 al Superligii într-un meci în deplasare, cu UTA Arad, pentru ca în etapa a doua să întâlnească CFR Cluj, pe teren propriu. În etapa a treia, Rapid va juca pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mbappe şi Kane, liderii clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor, nu au marcat în etapa a patra

Francezul Kylian Mbappe (Real Madrid) şi englezul Harry Kane, liderii clasamentului golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor la...

Donald Trump ‘poate ajuta la schimbarea lumii’, afirmă Cristiano Ronaldo

Starul portughez al fotbalului Cristiano Ronaldo a afirmat că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, "este unul dintre oamenii...

Liga Campionilor – Bayern ‘a fost superioară’, a recunoscut antrenorul Luis Enrique după eşecul lui PSG

Bayern Munchen "ne-a fost superioară", a recunoscut antrenorul campioanei en titre Paris Saint-Germain, Luis Enrique, după înfrângerea (1-2)...

Jude Bellingham, cel mai tânăr jucător care a disputat 50 de meciuri în Champions League

Internaţionalul englez Jude Bellingham a devenit marţi, în cursul jocului pierdut de echipa sa, Real Madrid, pe terenul...