Alţi şase atleţi români au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

Data:

Şase atleţi români şi-au asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris în urma Campionatelor Naţionale desfăşurate în weekend la Cluj-Napoca, a anunţat Federaţia Română de Atletism pe pagina sa de Facebook: Andreea Taloş, Diana Ion (ambele la triplusalt), Alin Firfirică (disc), Alexandru Novac (suliţă), Florentina Iuşco (lungime) şi Rareş Toader (greutate).

Andreea Taloş (CS Rapid/CSM Călăraşi, antrenor Virgil Costache) s-a impus la triplusalt, cu 14,35 m, Diana Ion (CSM Bucureşti, antrenor Marilena Mirea) ocupând locul trei, cu 14,03 m. Victorii au obţinut şi aruncătorii Alin Firfirică (CSA Steaua/CSM Oneşti, antrenor Teodoru Agachi), la disc (65,72 m) şi Alexandru Novac (CSM Bucureşti, antrenor Mihaela Melinte), la suliţă (80,07 m).

Rareş Toader (CS Dinamo, antrenor Nicoleta Grasu) a obţinut victoria la aruncarea greutăţii (20,88 m), iar Florentina Iuşco (CSM Deva, antrenor Nicolae Alexe), la lungime (6,49 m).

În câteva zile va fi aflat şi punctajul Danielei Stanciu (CSA Steaua, antrenor Oana Pantelimon) la înălţime) şi dacă s-a calificat la JO 2024. Lista finală va fi afişată de către Federaţia Internaţională de Atletism, după relocări, în data de 7 iulie.

Până în acest moment, România are 12 atleţi calificaţi la Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august), iar Team Romania a ajuns la 101 sportivi, la 17 sporturi.

Sportivii români calificaţi la JO 2024 până în acest moment:
Atletism (12): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloş (triplusalt), Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (disc), Alexandru Novac (suliţă), Florentina Iuşco (lungime) şi Rareş Toader (greutate).

Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber);

Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);

Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);

Canotaj (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;

Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike);

Gimnastică artistică (6): echipa feminină (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă şi Andreea Preda); Andrei Muntean;

Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;

Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg) şi Loredana Toma (cat. 71 kg)

Judo (1): Alex Creţ (90 kg);

Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg);

Polo pe apă (13): 13 locuri cotă – echipa masculină;

Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);

Tenis de masă (5): 3 locuri cotă – echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt); Bernadette Szocs şi Elizabeta Samara (simplu feminin), Ovidiu Ionescu şi Eduard Ionescu (simplu masculin);

Tir cu arcul (1): Mădălina Amăistroaie;

Triatlon (1): Felix Duchampt;

Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...