Ciclism: Turul Franţei va avea startul sâmbătă, din Florenţa; va avea 3.498 km şi va străbate patru ţări

Data:

Cea de-a 111-a ediţie a Turului ciclist al Franţei (29 iunie – 21 iulie), care va începe sâmbătă din Florenţa, va trece prin patru ţări – Italia, San Marino, Monaco şi Franţa – pe parcursul a 21 de etape, pe o distanţă totală de 3.498 de kilometri, până la Nisa.

Acesta va fi cel de-al 26-lea start care se va da din străinătate în Marea Buclă, plutonul urmând să străbată în Franţa şapte regiuni şi 30 de departamente. Va avea finish-ul pentru prima dată la Nisa, nu la Paris, din cauza Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august).

Dintre cele 21 de etape, vor fi 8 vor fi pe şosea, 4 în zone deluroase, 7 etape de munte cu 4 finish la altitudine şi două contratimpuri individuale. La acestea se adaugă două zile de odihnă.

Anul trecut, competiţia a fost câştigată de danezul Jonas Vingegaard (Team Jumbo-Visma).

Etapele Turului Franţei 2024:
29 iunie: etapa 1 Florenţa (Italia) – Rimini (Italia), 206 km
30 iunie: etapa a 2-a Cesenatico (Italia) – Bologna (Italia), 199,2 km
1 iulie: etapa a 3-a Piacenza (Italia) – Torino (Italia), 230,8 km
2 iulie: etapa a 4-a Pinerolo (Italia) – Valloire, 139,6 km
3 iulie: etapa a 5-a Saint-Jean-de-Maurienne – Saint-Vulbas, 177,4 km
4 iulie: etapa a 6-a Macon – Dijon, 163,5 km
5 iulie: Etapa a 7-a Nuits-Saint-Georges – Gevrey-Chambertin (contratimp individual), 25,3 km
6 iulie: etapa a 8-a Semur-en-Auxois – Colombey-les-Deux-Eglises, 183,4 km
7 iulie: Etapa a 9-a Troyes – Troyes, 199 km
8 iulie: odihnă la Orleans
9 iulie: etapa a 10-a Orleans – Saint-Armand-Montrond, 187,3 km
10 iulie: etapa a 11-a Evaux-les-Bains – Le Lioran, 211 km
11 iulie: etapa a 12-a Aurillac – Villeneuve-sur-Lot, 203,6 km
12 iulie: etapa a 13-a Agen – Pau, 165,3 km
13 iulie: Etapa a 14-a Pau – Saint-Lary-Soulan Pla d’Adet, 151,9 km
14 iulie: etapa a 15-a Loudenvielle – Plateau de Beille, 197,7 km
15 iulie: odihnă la Gruissan
16 iulie: Etapa a 16-a Gruissan – Nîmes, 188,6 km
17 iulie: etapa a 17-a Saint-Paul-Trois-Châteaux – Superdévoluy, 177,8 km
18 iulie: Etapa a 18-a Gap – Barcelonnette, 179,5 km
19 iulie: Etapa a 19-a Embrun – Isola 2000, 144,6 km
20 iulie: Etapa a 20-a Nisa – Col de la Couillole, 132,8 km
21 iulie: etapa 21 Monaco – Nisa (contratimp individual), 33,7 km.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...