Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Ştefan Rohnean, a afirmat, pe site-ul oficial al instituţiei, că va continua ”linia toleranţei zero pentru dopaj” şi vrea să fie un ”garant” al transparenţei în ceea ce priveşte cazurile de dopaj din sportul românesc, scrie Agerpres.
”În ceea ce priveşte principalul obiect al activităţii Agenţiei, respectiv prevenirea şi combaterea dopajului în sport, voi continua linia toleranţei zero pentru dopaj. Nicio faptă ce contravine Codului Mondial Anti-Doping şi tuturor reglementărilor în vigoare nu va fi băgată sub preş, nu va fi trecută cu vederea. Alături de echipa ANAD, îmi propun să fiu garantul transparenţei în ceea ce priveşte cazurile de dopaj din sportul românesc şi sper ca întreaga suflare sportivă (şi nu numai), să îmi fie alături”, a spus Rohnean.
”De acelaşi sprijin sper să mă bucur, alături de echipa Agenţiei Naţionale Anti-Doping, şi în ceea ce priveşte cealaltă componentă a activităţii noastre, respectiv prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc. Vă asigur că în mandatul meu, atentatele la sănătatea sportivilor – de orice nivel – nu vor fi tolerate şi că voi face tot ce îmi stă în puteri să promovez un sport curat, liber de orice ingerinţe. Sunt pe deplin conştient de provocările constante care ne aşteaptă, dar în acelaşi timp, am ferma convingere că prin eforturi conjugate, prin muncă şi perseverenţă, le vom face faţă tuturor, împreună”, a adăugat noul preşedinte al ANAD.
Rohnean s-a arătat ”onorat” să se alăture echipei Agenţiei Naţionale Anti-Doping şi comunităţii internaţionale ”care pune excelenţa multi-disciplinară în slujba unui sport curat şi a unui mediu competitiv cu şanse egale”.
Fostul director al Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu” a subliniat că apreciază ”în mod deosebit” nu doar nivelul de profesionalism al instituţiei în ansamblu, ci şi ”credibilitatea pe care Agenţia şi-a recâştigat-o sub conducerea fostului preşedinte, Cristian Balaj”.
Ştefan Rohnean a ţinut să îi mulţumească lui Cristian Balaj pentru că a lăsat în urmă ”nu doar o echipă excelentă, ci şi o serie de acte normative care armonizează legislaţia naţională cu cele mai actuale reglementări internaţionale în materie (Codul Mondial Anti-Doping, Convenţia Internaţională Împotriva Dopajului în Sport a UNESCO şi Convenţia Anti-Doping a Consiliului Europei)”.
El a mulţumit şi pentru ”injecţia de capital – atât uman, cât şi material, realizată în Agenţie, în principal cu fonduri europene”, ANAD devenind în timpul lui Balaj beneficiara unui proiect cu un buget în valoare totală de 12.972.553,40 lei, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Capacitate Administrativă (POCA) şi din bugetul de stat. ”Acest proiect este în plină desfăşurare şi mă voi asigura că este dus la bun sfârşit, iar demersurile de atragere şi pe mai departe a finanţărilor din fonduri europene vor continua”, a completat Rohnean.
Ştefan Rohnean a fost numit ca preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping în data de 17 februarie.
Rohnean (47 ani) ocupă locul lăsat liber spre finele anului trecut de către fostul arbitru internaţional de fotbal Cristian Balaj.
Ştefan Rohnean este licenţiat în relaţii economice internaţionale şi ştiinţe juridice şi are experienţă administrativă şi managerială atât în mediul privat, cât şi în serviciul statului. Din 2015, el a fost director al Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sportului.
Cristian Balaj a fost numit la conducerea ANAD pe 18 ianuarie 2019, iar pe 2 noiembrie 2021 şi-a anunţat oficial retragerea din funcţie. Cristian Balaj a ocupat anterior funcţia de consilier în cadrul MTS în mandatele miniştrilor Marius Dunca, Ioana Bran şi Bogdan Matei.
Sursa: Agerpres