Fotbaliştii naţionalei Slovaciei nu cred că meciul de vineri cu Ucraina, din Grupa E de la EURO 2024, va fi mai uşor decât cel cu Belgia, încheiat cu victoria surprinzătoare a echipei antrenate de Francesco Calzona, scrie miercuri Reuters.
În prima sa partidă la EURO 2024, Slovacia, care este doar locul 48 în clasamentul FIFA, s-a impus luni cu 1-0 în faţa Belgiei după golul reuşit de Ivan Schranz în minutul 7. În aceeaşi zi, România a surclasat Ucraina, scor 3-0.
O victorie în meciul de vineri de la Dusseldorf ar aduce calificarea Slovaciei în optimi de finală, ceea ce ar egala cea mai mare perfomanţă a acestei naţionale la un Campionat European, reuşită în 2016.
„Vă spun adevărul, am fost surprins de rezultatul Ucrainei”, a declarat într-o conferinţă de presă mijlocaşul Tomas Suslov, al cărui tată este ucrainean.
„Cu siguranţă, ştim că trei puncte nu vor fi suficiente pentru noi. Ieri am vorbit deja despre faptul că nu putem subestima pe nimeni, fiindcă încă nu ne-am calificat. Nu ne aşteptăm la un meci mai uşor decât cel cu Belgia. Dacă vrem să reuşim, va trebui să jucăm cel puţin la fel de bine”, a adăugat el.
Automulţumirea este puţin probabilă la o foarte experimentată echipă a Slovaciei, al cărui unsprezece de start din primul meci a avut o medie de vârstă de 31 de ani, cu trei jucători, fundaşul dreapta Peter Pekarik, mijlocaşul Juraj Kucka şi portarul Martin Dubravka, având peste 35 de ani.
„A fost extraordinar să învingem naţionala aflată pe locul 3 în clasamentul FIFA. Dar nu facem niciun fel de calcule. Următorul meci este vital şi trebuie să ne pregătim pentru următorul adversar”, a spus Dubravka.
Învinsă clar de România la debutul său la EURO 2024, Ucraina nu a mai pierdut două meciuri oficiale la rând din anul 2020, aminteşte Reuters.
În partida cu Slovacia, selecţionerul Ucrainei, Serhi Rebrov, aşteaptă o reacţie de la fotbalişti ca Mihailo Mudrik şi Oleksandr Zincenko.
„Ei ştiu că au jucat slab. Reprezentăm o ţară mare care luptă de doi ani pentru libertatea sa. Ei i-au dezamăgit pe suporterii noştri. Împotriva Slovaciei, trebuie să arătăm o cu totul altă echipă a Ucrainei”, a spus Rebrov.
AGERPRES