Fotbal: Nicolae Stanciu – Sunt mândru de felul în care am jucat cu Liechtenstein

Data:

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, la finalul partidei amicale cu Liechtenstein, scor 0-0, pe teren propriu, că este mândru de felul în care „tricolorii” au abordat acest ultim meci de pregătire dinaintea EURO 2024, scrie Agerpres.

„Cred că dezamăgeşte rezultatul, faptul că nu am marcat, dar per total, atât cât timp am fost pe bancă şi după ce am intrat, cred că nu am nimic ce să le reproşez colegilor sau nouă. Decât poate faptul că nu am fost 100% concentraţi acolo în faţa porţii să reuşim să marcăm. Am reuşit să vorbim despre acest lucru, chiar şi înainte de meci. Din punctul meu de vedere, sunt mândru de colegii mei şi de felul în care am jucat, de câte ocazii ne-am creat” a spus Stanciu la Digi Sport.

El a spus că mai e destul timp până la primul meci de la EURO pentru a putea analiza prima adversară, Ucraina.

„Probabil vom mai discuta, vom încerca să reglăm anumite lucruri, dar ţine de noi când suntem acolo în faţa porţii să fim concentraţi, să fim conştienţi de şansele pe care le avem. Pentru că acolo, la European, nu vom mai avea atâtea şanse cât am avut cu Liechtenstein, trebuie să profităm de fiecare şansă şi să reuşim să înscriem. Mai avem până la primul meci, îi vom analiza şi mai bine pe ucraineni. Cu siguranţă vom fi pregătiţi la ora jocului, dar cred eu că trebuie să avem spiritul acesta, unitatea aceasta, care sunt sigur că nu va dispărea mult timp de la această echipă. Apoi depinde şi de noi, de cât de eficienţi vom fi în faţa porţii şi vom reuşi să înscriem la ocaziile pe care ni le vom crea”, a mai spus Stanciu.

Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Liechtensteinului, 0-0, vineri seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în ultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024.

Dacă pentru Liechtenstein acest egal este un rezultat istoric, pentru România este unul ruşinos şi stârneşte îngrijorare înaintea EURO 2024.

România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...