Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a anunţat, miercuri, un proiect privind realizarea unei piste olimpice de canotaj pe Lacul Pantelimon, acolo unde ar vrea să organizeze în viitor o ediţie a Campionatelor Mondiale de seniori.
Anunţul a fost făcut în cadrul unui eveniment prilejuit de semnarea unui parteneriat între Federaţia Română de Canotaj şi CEC Bank, la care au fost prezenţi şi sportivii din cadrul lotul olimpic de canotaj al României.
„Ceea ce mă bucură enorm este faptul că visul meu şi al generaţiei din care am făcut parte începe să prindă contur. Pentru că dorinţa de a avea acest canal olimpic este atât de mare încât chiar dacă se spune că speranţa moare ultima am crezut în sufletul meu că nu va mai prinde niciodată contur. Dar nu m-am lăsat. Este foarte important pentru că la ce rezultate avem, la ce palmares avem, la ce echipă avem, să putem organiza şi noi un campionat, să ne putem face cunoscuţi în lumea asta. Putem să fim pe podiumul olimpic, mondial cu medalii, putem să fim şi ca rezultate la general, pentru că România de câţiva ani buni, cu mici pauze, a stat doar pe podium în privinţa rezultatelor, dar noi nu putem organiza nici măcar o competiţie foarte mică”, a declarat Lipă la Palatul CEC din Capitală.
Ea a precizat că este foarte greu să poţi face performanţă în sport doar în baza bugetelor primite de la stat: „Este foarte greu să ai rezultate doar din bugetul pe care îl asigură statul român. Şi iată că CEC a venit alături de noi şi investeşte. Sportul românesc are nevoie de asemenea parteneri care să vină să ajute aceşti tineri minunaţi care îşi doresc să urce pe podiumul olimpic, mondial, european. Sportul românesc are nevoie de infrastructură şi când statul nu poate să asigure, atunci trebuie să vină parteneri puternici care să ajute la dezvoltarea infrastructurii sportive”.
Elisabeta Lipă a spus că baza de canotaj care va fi construită pe Lacul Pantelimon va avea susţinere din partea CEC Bank, dar şi din partea statului, prin Compania Naţională de Investiţii.
„Această bază olimpică este formată din două părţi, prima cea de pe apă, unde prin bunăvoinţa partenerilor noştri şi a statului, am reuşit anul trecut să organizăm Campionatele Balcanice. Şi avem 10 culoare pe Lacul Pantelimon. După care, partea a doua, din bănuţii pe care i-am strâns, am cumpărat un teren pe malul lacului unde vor fi spaţiile, hangarele pentru bărci, locul de luat masa, de dormit, sălile de antrenament. Şi aici va interveni statul român, prin Compania Naţională de Investiţii vom construi acest lucru. Mai departe nu rămâne decât să ridicăm mâna să ne înscriem pentru că suntem în stare şi noi să organizăm o competiţie. Şi promit că mă retrag în glorie după ce România va organiza o ediţie a Campionatelor Mondiale de seniori. Pentru că merităm, sportul românesc merită, canotajul românesc merită”, a adăugat Elisabeta Lipă.
Secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj, Sandu Pop, a afirmat că realizarea pistei olimpice reprezintă cel mai îndrăzneţ vis al canotajului românesc şi a prezentat primele schiţe ale viitoarei baze sportive.
„Visul de generaţii al canotorilor români este realizarea unei piste olimpice. Pe Lacul Pantelimon sunt aceste condiţii, deja avem primele drafturi, primele schiţe ale unui studiu, care va fi gata în curând, realizat cu ajutorul CEC Bank. Acest proiect, pista olimpică este cel mai îndrăzneţ vis al nostru”, a declarat Sandu Pop.
Canotajul românesc va fi reprezentat la Jocurile Olimpice de la Paris de 13 echipaje (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin.
AGERPRES