Fotbal: Rummenigge îi cere lui Kompany să lupte pentru un trofeu încă din primul lui an

Data:

Karl-Heinz Rummenigge, membru în Consiliul de supraveghere al lui Bayern Munchen, l-a avertizat pe Vincent Kompany că trebuie să lupte pentru titluri încă de la primul lui sezon în Bundesliga ca antrenor, scrie DPA.

„Îi doresc să aibă succes pentru că dacă nu câştigi un titlu cu Bayern un an, este deja un an prea mult”, a declarat fostul preşedinte al clubului bavarez pentru ziarul Bild.

Fostul campion european din 1980 şi dublu câştigător al Balonului de Aur (1980, 1981) a fost rezervat vizavi de Kompany, noul tehnician al lui Bayern, pe care încă nu l-a întâlnit.

”Cred că are filosofia corectă. L-am întrebat pe Pep Guardiola, care l-a avut ca jucător mult timp. El a spus că este convins că e un antrenor captivant. Nu trebuie uitat că Bayern Munchen joacă ofensiv şi are un joc dominant. El reprezintă această filosofie”, a spus Rummenigge.

Bayern s-a despărţit de Thomas Tuchel şi a fost refuzată rând pe rând de Xabi Alonso, Julian Nagelsmann şi Ralf Rangnick, înainte de a apela la Kompany, care a retrogradat cu Burnley din Premier League la finele sezonului.

Obiectivele lui Kompany vor fi câştigarea campionatului, lucru pe care Bayern l-a reuşit fără întrerupere între 2013 şi 2023, şi calificarea în finala de anul viitor a Ligii Campionilor, ce va avea loc chiar pe Allianz Arena. Directorul sportiv al bavarezilor, Max Eberl, a spus despre Kompany: „Are personalitate, a lucrat cu cei mai mari antrenori. La unul din cele mai mari cluburi din lume a fost elementul de legătură din vestiar. Felul cum vrea să joace fotbal, cum vrea să meargă mai departe cu ideile sale, se potriveşte cu Bayern Munchen”.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristian Chivu „este un antrenor complet”, a spus Yann Sommer, portarul lui Inter Milano

Cristian Chivu "este un antrenor complet", a declarat Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, înaintea meciului de luni...

COSR şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au încheiat un parteneriat axat pe educaţia financiară a sportivilor

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, luni, pe un site de socializare, că a încheiat un...

Bukayo Saka (Arsenal), indisponibil o lună din cauza unei accidentări

Internaţionalul englez Bukayo Saka, atacantul echipei de fotbal Arsenal Londra, care a părăsit terenul accidentat în repriza secundă...

Medvedev, furios împotriva ‘deciziei’ arbitrului din meciul cu Bonzi, de la US Open

Tenismanul rus Daniil Medvedev, furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său,...