Fotbal: FC Bruges nu schimbă antrenorul în sezonul viitor

Data:

FC Bruges va fi antrenată şi în sezonul viitor de Nicky Hayen, sub conducerea căruia echipa a câştigat în urmă cu ceva mai mult de o săptămână campionatul de fotbal al Belgiei, a anunţat luni clubul „Blauw en Zwart”, scrie site-ul radioteleviziunii RTBF, scrie Agerpres.

Nicky Hayen, un tehnician belgian în vârstă de 43 de ani, fusese numit pe 18 martie ca interimar după demiterea norvegianului Ronny Deila. În 14 meciuri, Hayen a reuşit să redreseze situaţia şi s-o ducă pe FC Bruges la câştigarea celui de-al 19-lea său titlu de campioană.

Titlul a fost un ”mic miracol”, comenta AFP, având în vedere că la finalul sezonului regulat FC Bruges avea 19 puncte mai puţin faţă de Union Saint-Gilloise (70 faţă de 51). Cum punctele s-au înjumătăţit la intrarea în play-off, iar Union a început această fază cu patru înfrângeri consecutive, FC Bruges a reuşit să se impună in extremis.

Ce este mai greu de-abia acum urmează pentru Nicky Hayen, care trebuie să confirme la un club ce are tendinţa supărătoare de a-şi „devora antrenorii în ultimele sezoane. De la plecarea lui Philippe Clement la Monaco în ianuarie 2022, Alfred Schreuder (21 meciuri), Carl Hoefkens (27 meciuri), Scott Parker (12 meciuri), Rik De Mil (12 meciuri) şi Ronny Deila (49 meciuri) nu au rezistat prea mult pe banca echipei flamande.

Pentru stagiunea viitoare, conducerea lui FC Bruges îşi propune câştigarea campionatului şi a Cupei Belgiei şi o campanie frumoasă în Liga Campionilor.

În această primăvară, FC Bruges a fost eliminată de Fiorentina în semifinalele Europa Conference League, după ce trecuse în sferturi de PAOK Salonic, formaţie pregătită de Răzvan Lucescu. AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Emma Răducanu, calificată în turul trei la US Open

Britanica de origine română Emma Răducanu s-a calificat miercuri seara în runda a treia a turneului de tenis...

Armand Duplantis a câştigat finala Diamond League la săritura cu prăjina, cu o performanţă de 6,00 m

Geniul suedez al săriturii cu prăjina Armand Duplantis a câştigat, miercuri, finala circuitului atletic Diamond League (Liga de...

Manchester United, eliminată din Cupa Ligii engleze de o echipă de liga a patra

Manchester United a fost eliminată din Cupa Ligii engleze de fotbal de echipa de liga a patra Grimsby...

Arina Sabalenka s-a calificat în turul al treilea la US Open

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial şi deţinătoarea trofeului la New York, s-a calificat, miercuri,...