EURO 2024: Mbappe şi Rabiot s-au antrenat în sală în cantonamentul Franţei de la Clairefontaine

Data:

Atacantul Kylian Mbappe şi mijlocaşul Adrien Rabiot au fost scutiţi de la antrenamentul colectiv de duminică după-amiază şi au făcut exerciţii în sală, a anunţat staff-ul echipei Franţei, citat de AFP.

După o lungă şedinţă de autografe şi selfie-uri cu suporterii veniţi la baza de pregătire de la Clairefontaine, unde naţionala Franţei a început pregătirile în vederea EURO 2024 din Germania (14 iunie-14 iulie), cei doi jucători, încălcaţi în bascheţi, au părăsit terenul „Pierre Pibarot” unde se pregătea restul grupului.

Mbappe, cu un bandaj la o coapsă, şi Rabiot participaseră normal la antrenamentul de sâmbătă după-amiază.

Începând de joi, „Les Bleus” şi-au dublat şedinţa zilnică de pregătire, iar cea de duminică dimineaţă a fost una intens fizică.

Selecţionerul Didier Deschamps le-a permis celor trei internaţionali de la Real Madrid, Aurelien Tchouameni, Eduardo Camavinga şi Ferland Mendy, câştigători sâmbătă ai Ligii Campionilor, să-şi decaleze venirea.

„Ei se vor alătura echipei Franţei miercuri dimineaţă la Metz”, urmând ca seara să fie disputat amicalul cu Luxemburg, a precizat Deschamps.

Cei doi jucători ai lui AC Milan aflaţi în turneu în Australia, Olivier Giroud şi Theo Hernandez, ar urma să ajungă la Clairefontaine în cursul zilei de luni.

La EURO 2024, Franţa va întâlni Austria (17 iunie), Olanda (21 iunie) şi Polonia (25 iunie). Înainte de a se îndrepta spre Paderborn, unde va fi locul său de cantonament, ”Les Bleus” vor disputa două meciuri de verificare, cu Luxemburgul (5 iunie) şi cu Canada (9 iunie).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...