Tenis: Turneul WTA de la Hamburg din iulie, anulat în acest an

Data:

Oraşul Hamburg nu va găzdui în iulie turneul de tenis organizat de WTA din cauza „unui calendar plin în anul olimpic”, au anunţat joi organizatorii, scrie DPA.

Într-o declaraţie, organizatorii competiţiei au arătat că evenimentul din 21-26 iulie va avea loc la Iaşi, înainte de a reveni anul viitor în oraşul din Germania.

La Rothenbaum, în perioada 15-21 iulie, vor avea loc însă meciuri la masculin în turneul de calificare pentru JO 2024 de la Paris.

„Suntem într-un an delicat, după ce am cântărit toate posibilele scenarii a trebuit să decidem cu inima grea să luăm o pauză forţată de la turneul de la Hamburg în 2024”, a spus directoarea turneului, Sandra Reichel.

„Suntem deja în discuţii avansate pentru a găsi o soluţie pe termen lung pentru viitorul turneului WTA de la Hamburg. Hamburg merită să aibă un turneu feminin de top”, a adăugat aceasta.

Anul trecut, jucătoarea olandeză Arantxa Rus a câştigat turneul WTA de la Hamburg, în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-0, 7-6 (7/3), pe germanca Noma Noha Akugue, debutantă în circuitul profesionist.

La masculin, germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre, a câştigat turneul ATP de la Hamburg, oraşul său natal, după ce l-a învins în finală, cu 7-5, 6-3, pe sârbul Laslo Djere, în faţa a 10.000 de spectatori.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...