Fotbal: Antrenorul Marius Croitoru, pe banca tehnică a echipei FCU Craiova

Data:

Tehnicianul Marius Croitoru a semnat, marţi, un contract cu formaţia FCU Craiova, retrogradată în liga secundă de fotbal, pe o perioadă de doi ani, obiectivul principal fiind promovarea în Superligă, scrie Agerpres.

„Am venit, am semnat şi acum trecem la treabă cu toţii. Ne dorim să avem un joc frumos. Nu este uşor, vom avea mult de muncă, obiectivul este acela de a promova. Obiectivul nici nu se discută. E păcat că am ajuns aici, dar asta este viaţa. E o competiţie sportivă şi e normal să existe şi învinşi. Din păcate Craiova a fost una dintre echipele învinse, nu avem decât să ne ridicăm şi să devenim şi noi câştigători. Până acum nu am antrenat în Liga a II-a, este o provocare pentru mine. Nu cunosc această ligă, dar cred că pentru toţi va fi o provocare imensă să aducem din nou Craiova în prima ligă. Indiferent cine ar fi venit la Craiova, obiectivul ar fi fost acelaşi, de a promova”, a declarat Croitoru.

El a precizat că se află în discuţii cu patronul Adrian Mititelu de mai multă vreme, singurul inconvenient pentru care nu a preluat echipa fiind carnetul de antrenor pe care nu îl deţinea.

„Cu Adrian Mititelu discutasem de mai demult despre venirea la Craiova, numai problema cu carnetul de antrenor m-a făcut să nu fiu mai devreme. Din octombrie anul trecut. Probabil a văzut ce am făcut aici în primul mandat şi probabil că îşi doreşte acelaşi lucru. Şi de asta a hotărât să mă aducă. Cu carnetul se rezolvă săptămâna asta, am ultimul modul şi se va rezolva”, a mai adăugat Croitoru.

În vârstă de 43 de ani, Croitoru a mai antrenat echipa FCU Craiova în perioada 23 iunie-10 octombrie 2022.

În cariera sa, Croitoru a mai antrenat echipele FC Botoşani şi FC Argeş.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...