Tenis: Rafael Nadal consideră că este ‘dificil’ să joace la Wimbledon, dând prioritate Jocurilor Olimpice

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal consideră că este „dificil” să joace la Wimbledon, turneu programat în prima parte a lunii iulie, atât timp cât Jocurile Olimpice de la Paris sunt „principalul său obiectiv”, a declarat fostul lider mondial după eliminarea sa, luni, în primul tur la Roland Garros, informează AFP.

„Pare dificil. Îmi pare dificil să fac tranziţia pe iarbă pentru a juca la Wimbledon, pentru a reveni apoi pe zgură la Jocurile Olimpice două săptămâni mai târziu”, a explicat Nadal.

„Nu pot să confirm nimic, dar cred că ar fi destul de greu după tot ce s-a întâmplat cu corpul meu în ultimii doi ani. Nu cred că este o idee bună”, a adăugat el.

Turneul olimpic de tenis se va juca pe zgura de la Roland Garros în perioada 27 iulie-4 august, în timp ce Wimbledonul se va disputa între 1 şi 14 iulie.

„Trebuie să văd clar pentru a decide calendarul meu şi pentru a încerca să fiu pregătit pentru Jocurile Olimpice. Nu pot să spun nimic astăzi, dar obiectivul meu principal este acum să joc Jocurile Olimpice”, a afirmat Nadal.

„Trebuie să mă pregătesc corespunzător pentru a încerca să ajung la forma fizică optimă. Am încredere că voi reuşi să mă pregătesc bine, dar la Jocurile Olimpice mă voi afla în aceeaşi situaţie. Pot să pierd în faţa oricărui jucător în primul tur”, a adăugat spaniolul cu 22 de titluri de Mare Şlem în palmares.

Rafael Nadal, fost număr unu mondial, în prezent pe locul 275 ATP, a fost eliminat luni, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce s-a înclinat în trei seturi, 3-6, 6-7 (5/7), 3-6, în faţa germanului Alexander Zverev (4 ATP).

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mbappe şi Kane, liderii clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor, nu au marcat în etapa a patra

Francezul Kylian Mbappe (Real Madrid) şi englezul Harry Kane, liderii clasamentului golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor la...

Donald Trump ‘poate ajuta la schimbarea lumii’, afirmă Cristiano Ronaldo

Starul portughez al fotbalului Cristiano Ronaldo a afirmat că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, "este unul dintre oamenii...

Liga Campionilor – Bayern ‘a fost superioară’, a recunoscut antrenorul Luis Enrique după eşecul lui PSG

Bayern Munchen "ne-a fost superioară", a recunoscut antrenorul campioanei en titre Paris Saint-Germain, Luis Enrique, după înfrângerea (1-2)...

Jude Bellingham, cel mai tânăr jucător care a disputat 50 de meciuri în Champions League

Internaţionalul englez Jude Bellingham a devenit marţi, în cursul jocului pierdut de echipa sa, Real Madrid, pe terenul...