Antrenorul David Moyes paraseste West Ham la finalul sezonului

Data:

Antrenorul echipei engleze de fotbal West Ham United, David Moyes, va părăsi banca tehnică a clubului londonez la finalul acestui sezon, odată cu încheierea contractului, a anunţat, luni, conducerea clubului, citată de AFP.

Acest anunţ a fost făcut la o zi după severa înfrângere suferită pe terenul concitadinei Chelsea (0-5). West Ham nu a câştigat decât unul din ultimele sale zece meciuri în toate competiţiile şi ocupă locul 9 în Premier League.

Conform presei, clubul a găsit deja un succesor în persoana lui Julen Lopetegui, fost antrenor al echipei Real Madrid şi al naţionalei Spaniei, al cărui ultim angajament a fost la Wolverhampton (2022-2023). Lopetegui s-ar afla şi în vizorul lui Bayern Munchen pentru înlocuirea lui Thomas Tuchel.

Moyes, în vârstă de 61 de ani, se afla la cârma lui West Ham din 2019, după un prim mandat în sezonul 2017-2018. Scoţianul s-a felicitat totuşi că lasă clubul „într-o poziţie mai bună” decât la venirea sa.

West Ham a încheiat pe 6 şi 7 în Premier League în 2021 şi 2022, câştigând anul trecut Europa Conference League, primul său trofeu după 43 de ani.

Anterior, Moyes a mai antrenat-o pe Everton înainte de a-i urma compatriotului său Alex Ferguson pe banca tehnică a lui Manchester United, în 2013. El le-a mai antrenat pe Real Sociedad şi Sunderland.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...

Răzvan Burleanu (FRF): Ienei rămâne o legendă, amintirea sa va continua să existe în inimile iubitorilor de fotbal

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că Emeric Ienei, decedat, miercuri, la vârsta de 88...