Tenis: Jaqueline Cristian, în turul al treilea la Madrid

Data:

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, vineri, după o victorie spectaculoasă în faţa cehoaicei Barbora Krejcikova, cu 2-6, 6-0, 6-2, scrie Agerpres.

Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a impus în faţa campioanei din 2021 de la Roland Garros după două ore şi 6 minute de joc.

Krejcikova (28 ani, 27 WTA) a dominat primul set, câştigat cu 6-2, dar apoi românca a făcut un set secund perfect, câştigând la zero, deşi adversara i-a oferit totuşi o replică destul de bună. Jaqueline Cristian şi-a continuat evoluţia excelentă şi în setul decisiv, adjudecat cu 6-2, după cinci ghemuri consecutive.

Singurul lor meci anterior a fost câştigat de Krejcikova, cu 6-1, 7-5, în ianuarie 2022, în optimi la Sydney.

Românca şi-a asigurat un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Danielle Collins şi sârboaica Olga Danilovic.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Portarul Maignan (Milan) critică şi el disputarea meciului cu Como în Australia

Portarul naţionalei de fotbal al Franţei şi al echipei AC Milan, Mike Maignan, a declarat că este ''total...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Osaka (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...

Jessica Pegula a revenit pe locul 5 în clasamentul WTA

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, câştigătoarea turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), duminică, s-a apropiat de...

Haaland a părăsit, duminică, lotul Norvegiei

Atacantul Erling Haaland a revenit la clubul său Manchester City, după ce a primit permisiunea de a părăsi...