Tenis: Nadal nu ştie sigur dacă va fi prezent la Roland-Garros

Data:

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost lider ATP, spune că va juca la Roland-Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, doar dacă se va simţi suficient pregătit, scrie AFP, conform Agerpres.

La aproape 38 de ani, Nadal, deţinător a 22 de titluri de Mare Şlem, face eforturi pentru a reveni la forma sa maximă.

„Dacă ar fi mâine Roland-Garros, nu aş juca. Dacă nu voi fi la Roland-Garros, asta nu înseamnă că totul s-a terminat. Vor mai fi Jocurile Olimpice (tot pe zgură) în această vară, sunt diferite formate în care poţi să joci”, a spus Nadal, în prezent pe locul 512 ATP.

La revenirea sa după trei luni de absenţă, din cauza unor probleme medicale, Nadal, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, a fost eliminat săptămâna trecută în turul secund la Barcelona, turneu pe care l-a câştigat de 12 ori.

Joi, el va evolua în prima rundă a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid împotriva americanului de doar 16 ani, Darwin Blanch (1028 ATP), beneficiar al unui wild card. În cazul unui succes, Nadal îl va avea ca adversar în turul următor pe australianul Alex de Minaur, numărul 11 mondial, cel care l-a eliminat la Barcelona.

Turneul de la Roland-Garros va avea loc în perioada 20 mai – 9 iunie. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...