Juventus Torino s-a calificat în finala Cupei Italiei

Data:

Echipa Juventus Torino s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, în ciuda eşecului suferit în faţa formaţiei Lazio, scor 1-2, marţi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în manşa secundă a competiţiei.

Juve, învingătoare cu 2-0 în meciul tur, a fost dominată timp de 80 de minute de Lazio, care a deschis scorul în prima repriză, prin argentinianul Valentin Castellanos (12). Gazdele şi-au majorat apoi avantajul în debutul reprizei secunde, când Castellanos a reuşit dubla (49), egalând scorul general al confruntării, însă torinezii au reuşit să revină în finalul jocului şi să înscrie golul care le-a adus calificarea, prin polonezul Arkadiusz Milik, în minutul 83.

„Bătrâna Doamnă”, care a cucerit de 14 ori în istoria sa Cupa Italiei, ultima oară în 2021, va înfrunta în finala programată în data de 15 mai, pe Stadio Olimpico, câştigătoarea duelului dintre Atalanta şi Fiorentina, care se vor înfrunta miercuri seară, la Bergamo, în manşa secundă a semifinalelor.

Fiorentina, finalista ediţiei trecute a Cupei Italiei, s-a impus în meciul tur cu 1-0.

Juventus, în cădere liberă în campionat (locul 3), cu două victorii de la finele lunii ianuarie, îşi poate salva sezonul cu un trofeu. Gruparea torineză şi-a asigurat cu această ocazie participarea la Supercupa Italiei din 2025, o competiţie dotată cu premii substanţiale (23 de milioane de euro).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...